Cristian Scutariu, despre antrenorii care salvează fotbalul românesc: „Ratați în deșert, premianți la ei acasă”

Cristian Scutariu, despre antrenorii care salvează fotbalul românesc:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu atitudinea unui polițist de cartier care tocmai a dezbracat de banii de buzunar niște puști prinși că mâncau corcodușe din curtea spitalului, Mircea Rednic s-a înființat țanțoș în fața microfoanelor după un nou eșec umilitor. Jucătorii sunt de vină! Unul e gras, altul e slab, altul câștigă mult, unuia nu îi pasă, altuia nu îi place frigul. Ca de fiecare dată, antrenorul adus după ce a fost concediat de echipa de pe locul 11 din Arabia Saudită driblează asumarea responsabilității cu o abilitate pe care, dacă ar fi avut-o Salomao sau Hanca, Dinamo era în playoff deja.

Dar nu e totul despre Rednic. De fapt, nici nu e vina lui. El e doar un excelent om de PR, un desăvârșit om de marketing. Se vinde bine, mereu s-a vândut așa, și profită de pe urma acestui skill. Vina este a fotbalului românesc, cel care și-a făcut eroi din cei care au „performat” în unul dintre puținele locuri de pe Pământ cu un fotbal mai slab decât cel din România. Rednic, adus de bun după o concediere din subsolul Arabiei Saudite. Reghecampf, eternă variantă de salvare pentru FCSB, concediat și el de la vreo două-trei Al-uri din Golf. Dan Petrescu, omul care vine periodic să-și mai ridice cota în România, a fost dat la rându-i afară de prin Qatar, a retrogradat prin China, dar e antrenorul anului 2018 în viziunea unei glume de anchetă pe care presa, în goana după facil, a creditat-o și a promovat-o. De marele antrenor Olăriu, nu mai pomenesc. El e variantă de lux pentru orice, FCSB, națională, deși antrenează de ani de zile într-un fotbal, așa cum ziceam, indiscutabil mai prost decât al nostru.

Când astea îți sunt reperele de calitate, nu ar trebui să te mire. Nici pe tine, dinamovistule, că echipa e ciuca bătăilor și e la retrogradare. Dar nici pe tine, microbist român, că naționala îți e în urna a patra și că spaniolii nici nu ne iau în calcul când analizează parcursul către Euro 2020. 

În acest context, dintr-o combinație de ură nejustificată și prostie crasă, fotbalul românesc evită să își folosească antrenorii care au performanțe reale. Hagi e neglijat de FRF, deși, realist vorbind, antrenează singura echipă din țară care joacă fotbal. Răzvan Lucescu nici nu intră în calcule pentru națională sau pentru vreun premiu de final de an, cu toate că domină Grecia cu PAOK. O Grecie care ne distruge din punct de vedere fotbalistic la orice nivel, începând de la juniori, trecând prin echipele de club și terminând cu naționala. Boloni nu ne interesează, deși e în prim-plan prin Belgia. 

Ne interesează doar caterinca lui Rednic, suntem curioși să vedem dacă Reghecampf mai jignește vreo echipă de tradiție îmbrăcându-l pe Piți Talent cu treningul clubului, vrem să râdem cu exploziile de furie ale lui Dan Petrescu și ne amăgim cu gândul că, atunci când ne va fi mai rău, vine Olăroiu să ne salveze. Ratații din deșert, premianți la ei acasă.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
BREAKING | Antrenorul din Superliga şi-a anunţat demisia în vestiar după ultimul rezultat al echipei:
BREAKING | Antrenorul din Superliga şi-a anunţat demisia în vestiar după ultimul rezultat al echipei: "Nu revine asupra deciziei"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×