Cristiano Bergodi recunoaște, după Rapid – Sepsi, 1-0: „100% e calificată la baraj! Nu se mai încurcă”

Rapid joacă barajul pentru Conference League, spune Cristiano Bergodi
Vezi galeria foto - 5 poze

Rapid a învins pe Sepsi Sfântu Gheorghe, 1-0, pe teren propriu, într-un meci din etapa a şasea a play-out-ului Ligii 1. Unicul gol a fost marcat de Rareş Ilie, în minutul 80, cu un lob superb peste portarul Roland Niczuly, după ce a depășit mai mulți fundași ai echipei oaspete.

Rapid a reuşit a şaptea victorie consecutivă, fără gol primit în ultimele cinci, iar Sepsi a pierdut prima partidă din play-out. Cristiano Bergodi, antrenorul formației din Sfântu Gheorghe, a anunțat că trupa din Giulești e favorită pentru barajul de Conference League.

Locul 3 din play-off va juca baraj cu caștigatoarea barajului dintre locurile 1 si 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League, arată LPF.

Cristiano Bergodi recunoaște, după Rapid – Sepsi, 1-0: „100% e calificată la baraj! Nu se mai încurcă”

Rapid e pe primul loc în play-out, 38 de puncte, iar Sepsi pe poziția a doua, 33 de puncte.

Adrian Mutu a explicat tactica prin care Rapid a învins Sepsi, 1-0.

„Atât am putut. Nu e ușor. Am schimbat cinci jucători. Când ai făcut o primă repriză foarte bună și ei nu au dat un șut pe poartă… Din punct de vedere fizic, nu am putut (n.red. – în a doua repriză). Asta e când joci trei meciuri cu intensitate fizică, dar și mentală, pentru că noi cu UTA trebuia să câștigăm. Nu pot să le reproșez nimic, sincer, jucătorilor. Am avut și a acea ratare în fața porții la final. Mi-a plăcut în prima repriză cum am controlat, cum am ajuns acolo în careu foarte des.

Nu putem fi aroganți. Nu putem juca și în Cupa României și în campionat meciuri așa grele, dar vedem. 100% Rapid e calificată la baraj. Nu cred că se vor mai încurca pentru primul loc, am văzut programul lor. Noi suntem și la mâna rezultatelor lui FC Botoșani, de exemplu”, a spus Cristiano Bergodi, la flash-interviurile de după meci.

Publicat: 24 04. 2022, 09:33
Actualizat: 24 04. 2022, 09:35