„Croata” la putere. Lokica a bifat prima victorie cu FC Brașov, după 1-0 cu „U” Cluj. Portarul Veselovsky a greșit grav

  • FC Brașov s-a impus în meciul cu Universitatea Cluj prin autogolul lui Skvorc, după ce portarul Veselovsky a ieșit greșit la un corner.
  • „U” Cluj a dominat meciul până în minutul 55, după care gazdele au declanșat ofensiva care a decis jocul.
  • Antrenorul Vjekoslav Lokica este la prima victorie în Liga 1.

Ca și în sezonul trecut, FC Brașov și „U” Cluj se bat din răsputeri pentru salvarea de la retrogradare. Atunci au scăpat împreună, dar înaintea meciului de astăzi, din etapa a 21-a a Ligii 1, fiecare dintre jucători se uita la adversar sperând că cel din fața lui va ajunge în Liga a II-a și nu el.

Cu Mugurel Buga în tribună, după ce a fost anunțat prin poștă că nu mai este de folos la echipă, Brașovul în variantă croată a avut inițiativa în primele minute, dar Veselovsky a reținut în fața lui Bencun (3) și Țîră (7). Cu o ofensivă fără niciun român, „U” Cluj a arătat mai multă tehnică și a dat impresia că domină repriza în a doua parte, dar acțiunile de poartă au înlăturat rar plictiseala. La cea mai mare dintre ele, Castillion a arătat că nu seamănă deloc cu Kluivert, când n-a știut ce să facă, rămas singur cu portarul Iacob și a ales să tragă în acesta, spre amuzamentul lui Buga (27).

A fost ocazia meciului pentru clujeni, care mai puteau înscrie dacă „bomba” lui Lungu nu era respinsă de Iacob, dar care după minutul 60 au cedat total controlul meciului și le-au dat brașovenilor ocazia să pornească „asediul”. Veselovsky a scos șuturile lui Bencun (56), Aganovic (70) și Jurica (70), sub privirile unei defensive clujene care a părut paralizată de fiecare dată, dar apoi tocmai bravul portar slovac avea să comită gafa meciului. A ieșit greșit la o centrare din corner, mingea a trecut pe lângă el și a ricoșat din Skvorc în poarta goală (72). Unul dintre jucătorii croați ai Brașovului, Leko, a urmărit mingea, însă nu a atins-o înainte să treacă de linia porții.

În final, jucătorii clujeni s-au întrecut în a-și arăta incompetențele în materie de tehnică și construcție, iar brașovenii au jucat mai mult la trecerea timpului, pentru un rezultat care urcă echipa lui Lokica patru locuri în clasament, pe 8, iar croatul respiră mai ușor după prima victorie a sa în Liga 1.

Adrian Falub își pune în schimb și mai multe griji pe cap, iar Universitatea Cluj ajunge la al patrulea meci fără gol marcat și se afundă în locurile deloc primitoare ale retrogradării.


FC Brașov – „U” Cluj 1-0
Skvorc ”72 – autogol

Fl. Iacob – G. Matei, Novakovic, Leko, Cr. Ganea – Juric, Zlomislic – M. Constantinescu (Cip. Străuț ”85), Aganovic, Bencun (Ș. Moraru ”90+3) – Țîră (L. Ganea ”78)
Rezerve neutilizate: D. Mutu – Arjunin, L. Goian, Ciocâlteu
Antrenor: Vjekoslav Lokica

Veselivsky – Jovanovic, Skvorc, Neag, Bambara – R. Costin (Calcan ”78), A. Lungu – N. Viveiros (Gravenberch ”60), Ceppelini, Mengolo – Castillion (Lemnaru ”68)
Rezerve neutilizate: Panagopoulos – D. Martins, Van der Broek, L. Kovacs
Antrenor: Adrian Falub

Publicat: 13 03. 2015, 20:47
Actualizat: 13 03. 2015, 20:48