„Croitorașul” cel GROZAV!** 5 goluri, în 5 partide pentru noua senzație a Petrolului: „Sper să o țin tot așa”
După ce sezonul trecut Hamza a fost una dintre senzațiile Ligii I, Petrolul propune un nou golgheter. Aproape de Șahtior în această vară, dorit și de Steaua, Gicu Grozav a ales să îl urmeze pe Walter la Ploiești și a entuziasmat în perioada de pregătire. 5 goluri în 5 partide a reușit puștiul de 21 de ani în amicale, care promite a fi unul dintre jucătorii care să impresioneze în noul sezon.
„Este o periodă bună pentru mine, este bine că înscriu, dar cel mai important este ca echipa să aibă rezultate și să câștige„, a explicat atacantul Petrolului la Dolce Sport.
Explozia sa l-a adus în atenția lui Pițurcă, dar și a unor cluburi importante din Vest. Chiar dacă admite că simte presiune, Grozav pare să fie suficient de matur încât să o gestioneze într-un sens pozitiv.
„Este o presiune în plus, pentru că sunt ochii ațintiți pe mine, toată lumea se așteaptă la mai mult din partea mea, dar sper să o țin tot așa în continuare, să joc din ce in ce mai bine și să marchez„, a mai spus vârful.
1,1 milioane e cota lui Grozav, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de