Cronica unui eșec anunțat!** MM Stoica: „Eram un intrus la Steaua!”** Cu ce echipă vrea să revină în Europa

În prima apariție televizată de după plecarea de la Steaua, Mihai Stoica a părut împăcat cu situația, declarând că nu este afectat de despărțire. Mai mult, fostul manager general al roș-albaștrilor a primit deja o ofertă de la FC Brașov, iar negocierile sunt în plină desfășurare.

„Era cea mai bună decizie pe care o puteam lua. Nu a fost vorba despre o demitere sau demisie, ci despre o încetare a raporturilor contractuale. De când am revenit la Steaua m-am simțit ca un intrus. Mergeam pe gheață foarte subțire, iar când cineva o mai și agita, devenea foarte greu să mai merg pe ea”, a spus MM la Fanatik Show.

Cere 3 milioane de la Brașov

Prima ofertă pe adresa lui Mihai Stoica a venit deja, iar omul care și-a manifestat interesul pentru cooptarea managerului este Ioan Neculaie. Patronul Brașovului este contestat de fani, care l-au înjurat și la meciul cu Vaslui, și are nevoie de un om căruia să-i lase clubul pe mână, cum a procedat și acum doi ani, cu Dinu Gheorghe. Surse din cadrul clubului brașovean au dezvăluit că primele runde de negocieri s-au purtat deja și că MM a cerut trei milioane de euro pentru aducerea de jucători și pentru un nou antrenor, urmând ca obiectivul să fie, chiar din acest sezon, un loc de Europa League.

Nu m-am uitat la meciul cu Oțelul, am preferat să mă uit la jocul lui PSG cu Lyon și la Juventus – Milan. Nu am de ce să mai sufăr pentru Steaua dacă nu sunt implicat
Mihai Stoica, fost manager Steaua

11 luni a rezistat Mihai Stoica în al doilea mandat la Steaua. A venit în noiembrie 2010

Publicat: 04 10. 2011, 08:47
Actualizat: 04 10. 2011, 08:58