Cronica unui meci cu final palpitant. Cum să pierzi victoria în minutul 93. Dinamo a condus-o pe Mediaș, dar a primit gol la ultima fază, 1-1

Cronica unui meci cu final palpitant. Cum să pierzi victoria în minutul 93. Dinamo a condus-o pe Mediaș, dar a primit gol la ultima fază, 1-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mediașul a venit să ciupească un punct la Dinamo, dar planurile păreau să fie date peste cap în minutul 82. Dinamo a marcat după ce Pleșca și-a introdus mingea în proprie poartă, însă Mediașul a revenit și a marcat prin Zaharia la ultima fază a meciului

Că fotbalul românesc, mai ales cel din Liga 1, este foarte slab, ne-am lămurit de mult timp. La fel și în ceea ce o privește pe Dinamo. De fapt, New Dinamo. A câta variantă!? Poate doar Ionuț Negoiță știe. Cert e doar că aducerea lui Flavius Stoican a fost cea mai mare greșeală pe care putea să o facă finanțatorul dinamovist. Îndepărtat în noiembrie, dar readus în martie, când Mihai Teja a fost demis, Stoican nu a reușit decât să îi alieneze prin deciziile sale pe fanii dinamoviști. Cum echipa se afla deja într-un picaj necontrolat, Stoican a venit într-un moment cum nu se poate mai rău și a fost demis la fel de repede precum a venit. Dar problema nu e la antrenor. Pentru că nici cu Mircea Rednic echipa din Ștefan cel Mare nu merge mai bine. Problema e clar la jucători, iar la Dinamo se vor pune, probabil, bazele unei noi echipe în această vară. Una pe placul noului președinte, Dinu Gheorghe, care nu a părut deloc mulțumit de ceea ce a văzut vineri seară, la masa presei din Ștefan cel Mare.

Lazăr, schimbat în minutul 37

Rednic a schimbat rapid tactica la Dinamo, adoptând modulul preferat, un 4-4-2 pe care l-a folosit și la Petrolul atât timp cât i-a avut apți de joc atât pe Tamuz, cât și pe Tchite. Însă la Dinamo s-a schimbat doar atitudinea publicului, mult mai calm și mai deschis la greșeli față de acum două săptămâni. Jocul rămâne la fel de încâlcit, cu aceleași probleme vizibile. Cum ar fi forma slabă a winger-ilor Matei și Lazăr, doi dintre cei mai buni dinamoviști în turul de campionat. Singurul jucător criticat de public, Lazăr, a fost schimbat în minutul 37, după cinci driblinguri nereușite și patru mingi pierdute, o evoluție mult sub potențialul unui jucător care pare că și-a atins de mult pragul maxim la Dinamo. În schimb, Mediașul a stat cuminte la cutie și nu a tremurat decât la incursiunea lui Marius Niculae, care a cerut penalty după un duel cu Velazquez (29), și la șutul lui Bunoza, scăpat singur cu Pleșca. Bunoza a avut însă o execuție de fundaș, trăgând direct în goal-keeper-ul medieșean (30).

Două goluri în ultimele 10 minute

Tot două ocazii a avut Dinamo și în repriza secundă. Pentru prima oară în 60 de minute de joc, dinamoviștii au reușit să pătrundă între cele două linii ale apărarii medieșene, dar Cristescu, lansat excelent de Niculae, a tras direct în Pleșca (58). Patru minute mai târziu, un șut puternic al lui Șerban a fost respins slab de același Pleșca, dar Bilinski, un atacant care dovedește meci de meci că nu are instinct de marcator, a ratat din doar 6 metri! Șutul l-a lovit în plin pe goalkeeperul echipei pregătite pe foaie de Ion Balaur, dar din tribună de Cristi Pustai, omul care a coborât din tribună la vestiare, deși în acte nu poate fi tehnicianul medieșenilor, după ce a antrenat deja la ASA și la Rapid.

Însă introducerea lui Grozav părea că a rezolvat meciul. Intrat în locul lui Alexe, Grozav a reușit mai multe în 10 minute decât cel pe care l-a înlocuit în 75, mingea sa fiind deviată în proprie poartă de Pleșca (82). Părea că Rednic va bifa a doua victorie în două meciuri la Dinamo. Dar o greșeală defensivă a adus golul Mediașului, Zaharia reluând excelent din 16 metri pentru a face 1-1. Și a păstra intacte șansele Mediașului la rămânerea în Liga 1.

Dinamo – Gaz Metan Mediaș 1-1 (Pleșca 82 – aut. / Zaharia 90+3)

FC Dinamo București:

Naumovski – Fai, A. Marc, Bunoza, S. Filip – C. Matei, M. Cristescu, I. Șerban, V. Lazăr (Rotariu 37)  – M. Alexe (Grozav 75), M. Niculae (Bilinski 59).
Rezerve: T. Marc – N. Grigore, Serginho, Gavrilă.
Antrenor: Mircea Rednic

CS Gaz Metan Mediaș: Pleșca – Trtovac, Velazquez, Muth, Szilagyi – R. Zaharia, Tahar – Al. Munteanu (Vitinho 65), Băjenaru (Avram 65), Figliomeni (Llullaku 75) – D. Roman
Rezerve: Greab – Llullaku,  Elton de Oliveira, Curtean, Vișa.
Antrenor: Ion Balaur

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×