CS Pandurii a scăpat de faliment. Rezolvă și problema retrogradării? Stoican: „Acum depinde doar de noi…”
Planul de Reorganizare al CS Pandurii Târgu Jiu, prezentat de administratorul special Marin Golea și de administratorul judiciar Emanoil Ciobanu, a fost aprobat de judecătorul sindic în înfățișarea care a avut loc, miercuri, la Tribunalul Gorj.
Cu o zi înainte, planul fusese aprobat și de Adunarea Generală a Creditorilor. Așadar, CS Pandurii a scăpat de faliment și a intrat, oficial, în insolvență, urmând ca în următorii trei ani să achite toate datoriile.
Pe moment, principalul obiectiv al echipei gorjene devine obținerea licenței pentru sezonul viitor al Ligii I, dar și salvarea de la retrogradare, pe plan sportiv. „Este un pas înainte. Într-adevăr, e un pas mai mic, dar ne dă o anume siguranță. Urmează să o scoatem la capăt și din punct de vedere sportiv. S-au depus actele pentru licență. Vedem la finalul lunii mai dacă o vom și primi. Licența este un pic mai dificil de obținut decât a fost aprobarea Planului de Reorganizare. Cel mai greu însă, va fi să ne salvăm de la retrogradare, pe teren, dar sunt sigur că băieții vor lupta până la capăt. Avem destule șanse și aici„, a precizat directorul sportiv al Pandurilor, Robert Bălăeț.
Și antrenorul Flavius Stoican s-a arătat optimist, după decizia Tribunalului Gorj: „Este o decizie importantă. Ne dă încredere. Rămâne ca și noi să facem ca lucrurile să fie pe un făgaș normal. Faptul că s-a aprobat acest plan ne dă încredere, entuziasm. Acum depinde doar de noi”, a spus Stoican
CS Pandurii Târgu Jiu întâlnește vineri, la Chiajna, una dintre contracandidatele pentru salvarea de la retrogradare.