Echipa Ceahlăul Piatra Neamț a terminat la egalitate, luni, în deplasare, scor 1-1 (1-0), cu formația CS Turnu Severin, în ultimul meci al etapei a VII-a a Ligii I în urma căruia gazdele au rămas fără victorie în acest sezon. Oaspeții au deschis scorul prin Velici, în minutul 26, gazdele reușind egalarea prin Dandea, în minutul 90+1.
Napoli așteaptă ok-ul de la Di Matteo
Italianul Nicolo Napoli a stat în tribuna oficială la meciul de la Severin și a comunicat prin telefon cu Jerry Gane pe parcursul jocului, atât direct, cât și prin intermediul lui Florin Pârvu. Italianul s-a arătat nemulțumit de prestația echipei într-unul dintre cele mai slabe jocuri din Liga I, salvat oarecum doar de faza golului primului gol, marcat de Velici după ce i-a „luat la mână” pe toți fundașii olteni. Napoli conduce pregătirile severinenilor și îl așteaptă pe compatriotul său, Nicola Di Matteo, să ajungă la o înțelegere cu autoritățile locale pentru a prelua echipa. Di Matteo a asistat la jocul de aseară alături de Claudio Zambon.
Echipele de start:
CS Turnu Severin: Marinescu – Mitic, Dandea, Gugu, Giurgiu – Buleică, Golic, Olah, Zaharia – Moutinho – Vancea Rezerve: Iordan, Neacșa, Abba, Durimel, Pătrașcu, Arnăutu, Thomas
Ceahlăul Piatra Neamț: Miron – Vițelaru, Cazan, Ichim, Forminte – Achim, Rusu – Velici, Stana, Monroy – Golubovic Rezerve: Jovic, Marc, Tolimir, Bădescu, Margine, Onciu, Lukanovc
CS Severin – Ceahlăul Piatra Neamț e LIVE TEXT pe www.prosport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER