Devis Mangia dispune de trei portari în lotul lui CS U Craiova, cu Nicolae Calancea titular incontestabil, în timp ce Miodrag Mitrovic și Laurențiu Popescu sunt variantele de rezervă. Totuși, portarul moldovean ar fi putut avea concurență serioasă în acest sezon, dacă oficialii olteni s-ar fi înțeles în această iarnă cu AC Milan, în privința unui portar brazilian.
Gabriel Vasconcelos Ferreira, în vârstă de 25 de ani, a preferat să plece împrumut la Empoli decât să vină în Liga 1, conform DigiSport. Sursa citată susține că oficialii Craiovei au încercat să-l aducă la echipă pe Gabriel Ferreira, dar aceștia s-au lovit de refuzul jucătorului, care s-a speriat de notorietatea problemelor fotbalului românesc.
Brazilianul a ales să rămână în Italia, acolo unde se află de șase ani, dar de această dată a plecat sub formă de împrumut la Empoli, unde va fi plătit cu 1 milion de euro pe sezon.
Printre cele mai importante trofee câștigate de Gabriel Ferreira se numără Supercupa Italiei cu AC Milan (2017) și Campionatul Mondial cu Brazilia U20 (2011).
De-a lungul carierei, Gabriel Ferreira a evoluat la: Cruzeiro, AC Milan, Carpi, Napoli, Cagliari și Empoli.
În ianuarie, la Craiova ar fi trebuit să ajungă portarul italian Andrea Seculin, de la Chievo Verona, în vârstă de 27 de ani. Presa din Italia anunțase despărțirea de echipa-mamă și mutarea în Oltenia, dar lucrurile s-au împotmolit, iar Calancea a rămas cu postul asigurat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER