Mihai Roman ar putea reveni în fotbalul românesc la doar doi ani după ce a plecat din Liga 1. Atacantul în vârstă de 25 de ani s-a transferat în 2015 de la Pandurii la NEC Nijmegen în Olanda, însă nu a reușit să se adapteze.
Presa olandeză notează că CS U Craiova, echipă ce va juca în preliminariile Europa League, se află în discuții cu Roman pentru „repatrierea” acestuia. Roman a fost crescut de Universitatea Craiova și a jucat un sezon (2010-2011), înainte de a pleca la Petrolul. A mai jucat apoi la Universitatea Cluj, Drobeta Turnu Severin și Săgeata Năvădori, fiind împrumutat la aceste echipe de gruparea ardeleană. În sezonul 2014-2015 a jucat la Pandurii, apoi a plecat la NEC.
Pentru formația olandeză a jucat 13 meciuri și a marcat un gol. În 2016 a fost împrumutat la Maccabi Petah Tikva, echipă pentru care a marcat 5 goluri în cele 19 meciuri jucate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER