CS U Craiova și-a prezentat bilanțul financiar. Pe plus, chiar și fără banii pe Băluță și Screciu

CS U Craiova și-a prezentat bilanțul financiar. Pe plus, chiar și fără banii pe Băluță și Screciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

La fel ca anul trecut, clubul CS Universitatea Craiova 1948 a făcut public bilanțul financiar pentru sezonul încheiat. Astfel, în stagiunea 2017-2018, gruparea din Bănie a avut un buget de aproape 8 milioane de euro (7.900.000 de euro), dar totuși a avut profit, întrucât încasările au fost de 8.675.000 de euro. În aceste venituri nu sunt incluse și transferurile lui Alex Băluță și Vlad Screciu, care au adus, în vara aceasta, în conturile clubului aproximativ 5 milioane de euro. Dacă adăugăm și suma care urmează să fie încasată din drepturile TV, de 3 milioane de euro, gruparea din Bănie are asigurat deja bugetul pentru sezonul următor.

Principala sursă de venituri anul trecut au fost transferurile, Universitatea încasând pe atacantul Andrei Ivan, vândut la FC Krasnodar, și pe portarul Andrei Vlad, plecat la FCSB, 3.500.000 de euro. Urmează apoi sumele din drepturi TV, apoi cele din bilete și cele din publicitate. Clubul din Bănie menționează că are ca obiectiv în următoarea stagiune să facă profit și din participarea în grupele Europa League. Alb-albaștrii însă nu sunt cap de serie în turul al treilea preliminar, având cel mai mic coeficient dintre echipele care intră direct în această fază a competiției.

Iată comunicatul prin care CS U 1948 anunță situația financiară a clubului:

„Știința și-a propus de la renaștere să devină nu doar o forță a campionatului, ci și o echipă solidă din punct de vedere financiar. De aceea, am construit pas cu pas fără a risca viitorul echipei de dragul unei reușite de moment ce ulterior nu ar mai fi putut fi susținută financiar. Sunt multe exemple în fotbalul românesc de echipe ce și-au jucat soarta pe o singură carte și care au dispărut ulterior. Astăzi am reușit să construim un buget care să ne permită ca an de an să ne batem la trofee, la podiumul Ligii I și implicit la calificarea în Cupele Europene.
În ceea ce privește cheltuielile sezonului 2017/2018, am avut următoarele componente principale:
– Salariile – 3.300.000 EUR
– Taxele și impozitele aferente salariilor – 850.000 EUR
– Centrul de Copii și Juniori – 500.000 EUR
– Cheltuielile curente (deplasări, cantonamente, chirii) – 1.150.000 EUR
– Transfer jucători (include indemnizațiile de transfer, procente datorate cluburilor formatoare, contribuția de solidaritate, compensații de formare/promovare, comisioane agenți jucători etc.) – 2.100.000 EUR
TOTAL GENERAL: 7.900.000 EUR

Veniturile au fost în principal din:
– Drepturi TV, inclusiv aferente Cupei României și meciul cu AC Milan – 2.500.000 EUR
– Publicitate – 1.025.000 EUR
– Venituri din transferurile jucătorilor – 3.500.000 EUR
– Bilete (inclusiv meciul cu AC Milan) – 1.650.000 EUR
TOTAL GENERAL: 8.675.000 EUR
Ne dorim ca în cel mai scurt timp să avem o nouă categorie de venituri și anume „venituri din participarea în grupele competițiilor europene”. În acest raport am evidențiat doar cheltuielile și veniturile cu pondere de peste 5% în bugetul clubului. Exercițiul financiar detaliat poate fi vizualizat pe website-ul mfinante.ro, cu precizarea că este aferent anului 2017, pe când raportul nostru privește sezonul 2017/2018.”

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
"150 de jucători şi 10 antrenori". Strategia falimentară a lui Becali l-a surprins pe fotbalistul venit din Portugalia la FCSB:…
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
×