CS Universitatea Craiova a remizat, sâmbătă seară, scor 1-1, într-un meci amical disputat împotriva formației germane Fortuna Dusseldorf, în stagiul de pregătire din Malta.
Golurile partidei au fost înscrise de către Emmanuel Iyoha, care a deschis scorul pentru Fortuna Dusseldorf, în minutul 41, în timp ce pentru Craiova a punctat Alexandru Popescu, în minutul 77.
Este prima partidă de pregătire a formației antrenate de Gheorghe Mulțescu din cantonamentul maltez, totodată și primul meci al craiovenilor din acest an. În afara golului marcat de Alexandru Popescu, CS Universitatea Craiova a mai ratat două ocazii importante în partea secundă, când Renato Kelic a lovit bara, iar brazilianul Gustavo a executat bine o lovitură liberă, respinsă greu de portarul nemților.
Tehnicianul Gheorghe Mulțescu, în vârstă de 65 de ani, a folosit următoarea formulă: Vlad (Popescu) – Vlădoiu, Acka, Dumitraș, Briceag (Vlădoiu) – Zlatinski, Screciu, Bancu – Manea, Băluță, Ivan. În repriza a doua s-a mizat pe Vlad – Petre, Kelic, Popov, Briceag – Mateiu, Birzan – Rocha, Gustavo, Mazarache – A. Popescu, conform paginii oficiale de Facebook a Craiovei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER