CS Universitatea Craiova i-a reziliat contractul lui Avrămia
Stoperul Adrian Avrămia nu mai face parte din lotul Universității Craiova, după ce și-a reziliat contractul cu clubul din Bănie, deși mai avea încă doi ani de contract. Fundașul central de 23 de ani a venit în Bănie în vara lui 2014 de la CSMS Iași, o dată cu Andrei Hergheligiu, dar nu a reușit să se impună, el având doar două prezențe în tricoul alb-alb-albastru, în sezonul precedent.
În schimb, Avrămia a fost folosit în mod constant la echipa a doua, contribuind la promovarea acesteia în liga a treia. Avrămia este al doilea stoper care părăsește echipa din Bănie în vara aceasta, după Cosmin Frăsinescu, post pe care a fost adus însă bulgarul Popov.