Cu patru zile înaintea meciului cu Gaz Metan Mediaș, din etapa a 2-a a campionatului Ligii 1, antrenorul Flavius Stoican și-a testat titularii, miercuri seară, într-un meci amical cu divizionara secundă Știința Miroslava, pe care a învins-o cu scorul de 3-0 (3-0). Golurile echipei din Copou au fost marcate de Danu Spătaru (35), Andrei Cristea (45) și Platini (45+1), elevii lui Stoican având și alte câteva mari ocazii prin Andrei Cristea, Panțîru și Moldovan.
Flavius Stoican a început partida cu o formulă pe care, foarte probabil, o va alinia și la startul întâlnirii de duminică, cu Gaz Metan Mediaș: Kelava – Bosoi, Mihalache, Frăsinescu, Sîn – Qaka, Chelaru – Platini, Kizito, Danu Spătaru – Andrei Cristea. În repriza a doua a evoluat echipa Koșelev – Tiago, Frăsinescu (Moisi 65′), Cioinac, Bădic – Pedro, Qaka (Vremea 65′) – Danale, Kizito (Dodan 65′), Panțîru – Moldovan.
De cealaltă, antrenorul Științei, Cristi Ungureanu, a început meciul cu formula: Avram – Săritanu, Tăcuțanu, Mateciuc, Maxim – Săvoaia, Izmană, Căinari, Nemțanu – Taciuc, Al. Marin. În repriza a doua au mai evoluat: Sandu, Botezatu, Agrigoroaie, Viorică, Chiriac, Cernăuțanu, Cozma, Ambrosie, Curchi, Țintea, Turiță, Daraban, Buhăceanu.
Flavius Stoican: „Îmi doresc să punem presiune pe adversari”
La finalul partidei, antrenorul Politehnicii Iași s-a declarat mulțumit de joc și a apreciat că echipa sa se va exprima tot mai bine de la meci la meci. „Îmi doresc tot timpul să jucăm meciuri amicale, pentru că astfel putem menține un ritm bun de joc. Sunt mulțumit de evoluția lui Qaka, sunt sigur că ne va ajuta în campionat, chiar dacă momentan este puțin în urmă cu pregătirea. Este un jucător bun, de caracter și va aduce un plus echipei”, a declarat Flavius Stoican, care nu ia în calcul decât victoria în meciul de duminică, cu Gaz Metan Mediaș: „Îmi doresc să punem presiune pe adversar, să punem piciorul la fiecare minge și să câștigăm acest meci. Vreau să fac un grup unit, o familie. Nici Mediașul nu a pornit bine în noul sezon, poate nu e cea mai bună atmosferă la ei, dar pe mine nu mă interesează acest aspect, ci doar echipa mea. Sunt convins că echipa va arăta bine în viitor. Lotul va fi complet atunci când se va încheia perioada de transferuri. Nu sunt îngrijorat de faza ofensivă. Îi am acolo pe Andrei Cristea și pe Moldovan. Cristea este un jucător care poate face diferența și poate fi unul dintre cei mai buni atacanți. La mijloc, orice jucător îi poate oferi pase lui Cristea dacă are calitate, nu contează dacă joacă la închidere sau mai avansat. Eu sunt încrezător că putem realiza lucruri frumoase”.
Stoican nu s-a decis pe ce jucător va miza la regula Under 21, dar l-a evidențiat pe Marius Chelaru. „Chelaru, Panțîru, Danale și ceilalți jucători tineri pot evolua oricând titulari. Depinde de echipa cu care jucăm, depinde de sistem. Cu toții au valoare, cu un plus petru Chelaru, care dacă va continua să fie la fel de serios, va ajunge mare”, a punctat Stoican.
Cristi Ungureanu, mulțumit de nivelul la care a ajuns echipa sa
Dacă CSM Poli a bifat deja debutul în noul sezon, nou-promovata Știința Miroslava se află în plină pregătire, acesta fiind abia al doilea meci amical al verii. La final, antrenorul Cristi Ungureanu a declarat că diferența de scor i se pare injustă în raport cu forțele din teren.
„Rezultatul mi se pare mincinos. Poli merita victoria, este clar acest lucru, dar diferența de scor mi se pare exagerată. Echipa din Copou a avut o disponibilitate la efort mai mare, nivelul tehnico-tactic este altul, dar eu sunt mulțumit de modul cum s-au comportat elevii mei. Să nu uităm că abia ne-am întors din cantonament, poate s-a resimțit și o oarecare oboseală la echipa mea. Pe mine nu mă interesează să fim sută la sută acum, ci în campionat. Este normal să nu avem încă relații de joc, lipsește omogenitatea. Totuși, chiar și în aceste condiții, sunt sigur că dacă nu se accidenta Tăcuțanu, scorul ar fi fost altul. Sunt mulțumit de echipă, dar ne-au lipsit și nouă Corban, care are probleme la gleznă, Chindriș în defensivă. Cerneuțanu a avut probleme la mână și am fost nevoit să improvizez pe partea dreaptă”, a declarat Ungureanu, căruia CSM Poli i-a lăsat o impresie foarte bună: „Mie, personal, CSM Poli mi-a lăsat o impresie foarte bună. Este o echipă arțăgoasă, care pasează, cu un mijloc puternic și cu fundași centrali în fața cărora greu poți câștiga dueluri. Poate își doresc să ajungă prea rapid în careu, dacă vreți o opinie a mea. Dar mie echipa îmi place”.
Pe 4 iulie, tot în Copou, CSM Poli Iași și Știința Miroslava au disputat al meci amical, care s-a încheiat la egalitate, 0-0.
Următorul meci amical al Științei Miroslava este programat joi, 20 iulie, de la ora 10:30, pe terenul sintetic din Copou, în compania echipei Liceului cu Program Sportiv Iași pregătită de Dorel Stafie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER