CSMS Iași a demarat o procedură internă în cazul Napoli: „Cerem ONJN documente pentru a afla adevărul”
Președintele executiv al CSMS Iași, Florin Prunea, a informat printr-un comunicat de presă că gruparea din Copou a demarat o procedură internă pentru aflarea adevărului în cazul implicării antrenorului Nicolo Napoli în pariurile sportive. Totodată, oficialii din Copou au solicitat ONJN punerea la dispoziție a documentelor care să facă lumină în acest caz.
„Ca urmare a articolelor apărute în mass-media privind participarea antrenorului principal al CSMS Iași la pariuri sportive, dorim să facem următoarele precizări:
1. Clubul CSMS Iași nu a tolerat și nu va tolera niciodată implicarea oricărei persoane din cadrul clubului în activități legate de pariuri sportive.
2. A fost demarată o procedură internă pentru a lămuri situația domnului Nicolo Napoli. În urma discuțiilor purtate personal cu domnul Napoli, acesta a dezmințit categoric implicarea sa în activități legate de pariuri sportive. În plus, clubul a făcut o solicitare către ONJN pentru a ne pune la dispoziție orice documente sau informație pe care această instituție le deține referitoare la participarea domnului Napoli la activități legate de pariuri sportive. La momentul încheierii procedurii interne demarate, rezultatele vor fi făcute publice și asigurăm totodată întreaga mass-media, suporterii echipei și iubitorii fotbalului de transparență și deschidere totală în aflarea adevărului.
3. În același timp, conducerea clubului CSMS Iași își exprimă pe această cale toată încrederea și sprijinul pentru domnul Nicolo Napoli în munca desfășurată în cadrul clubului spre atingerea obiectivului de performanță al echipei”, scrie în comunicatul semnat de președintele executiv Florin Prunea.