CSMS Iași – ACS Poli 1-1. Andrei Cristea le-a dat speranțe gazdelor, Ovidiu Popescu le-a ucis

CSMS Iași și ACS Poli Timișoara se întâlnesc, astăzi, de la 18:00, într-un meci contând pentru etapa 25 (penultima a sezonului regulat), cu implicații în ambele jumătăți ale clasamentului.

Echipele de start:

  • CSMS Iași: Grahovac – I. Voicu, Mihalache, Ciucă. Țigănașu – Viveiros- V. Gheorghe, Enescu, Bole – Andrei Cristea, Golubovic
  • ACS Poli: Strauss – Belu, Scutaru, Melinte, D. Popescu – Llorente, Torres – Bărbuț, O. Popescu, Zicu – Hernandez

Ieșenii visează la play-off după ce au învins Viitorul Constanța în etapa precedentă și au egalat-o pe ASA Târgu Mureș în clasament în timp ce bănățenii au nevoie disperată de puncte pentru a păstra avansul față de echipele aflate în zona retrogradării. Timișorenii vin după înfrângerea cu FC Voluntari, de pe teren propriu, și sunt la capătul unei săptămâni agitate în care s-a speculat inclusiv pe seama demiterii lui Florin Marin. Tehnicianul de 62 de ani a fost susținut public de managerul Daniel Stanciu, prin intermediul unui comunicat de presă, însă un nou rezultat negativ i-ar putea pune postul în pericol.

Napoli: 7 puncte din 6 posibile pentru play-off 🙂
Tehnicianul gazdelor de astăzi, Nicolo Napoli, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că elevii săi trebuie să dea totul pe teren pentru a câștiga meciul de sâmbătă cu ACS Poli Timișoara, în încercarea de a încheia sezonul regulat pe locul 6.

Ne așteaptă un meci foarte important. Timișoara vine după o înfrângere pe teren propriu și cu siguranță oaspeții vor veni la Iași să recupereze punctele pierdute. Și noi avem nevoie de puncte pentru a încerca să ajungem în play-off. Indiferent unde vom juca, în play-off sau în play-out, trebuie să câștigăm acest meci. Nu este o presiune suplimentară, jucătorii trebuie să intre pe teren pentru a câștiga acest meci, indiferent dacă avem șanse la play-off sau nu. Timișoara joacă mai bine în deplasare decât acasă, dar noi vom încerca să ne facem jocul nostru și să câștigăm”, a declarat Nicolo Napoli, care a stârnit amuzament în momentul în care a fost întrebat de câte puncte mai are nevoie Iașiul în ultimele două etape pentru a ajunge în play-off: „De 7 puncte

Tehnicianul a precizat că sunt șanse mari să înceapă și partida cu Timișoara în sistemul 4-4-2 folosit la Ovidiu, împotriva Viitorului: „Echipa a jucat bine în sistemul 4-4-2, este posibil să joc la fel și sâmbătă”.

În meciul cu Timișoara, Nicolo Napoli nu va conta pe trei titulari. Accidentați în finalul cantonamentului din Antalya, Cosmin Frăsinescu și Milan Mitic nu au fost refăcuți, iar Alex Crețu este suspendat.

Publicat: 20 02. 2016, 19:33
Actualizat: 20 02. 2016, 19:55