CSMS Iași, aproape să vândă un jucător în străinătate. Prunea: „Suma era mult prea mică, dar au revenit cu o altă ofertă”

CSMS Iași, aproape să vândă un jucător în străinătate. Prunea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele executiv al formației CSM Poli Iași, Florin prunea, a declarat vineri că a primit o ofertă pentru mijlocașul Alexandru Crețu, dar consideră că suma este mult prea mică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Am primit o ofertă pentru Crețu, dar suma este mult prea mică. Inițial au oferit 50.000 de euro. Pe urmă au mai mărit suma, dar e sub pretențiile noastre. O ofertă am primit și pentru Bole, de la un club din străinătate, dar tot pentru o sumă mică. Pentru noi este important să terminăm cât mai sus în clasament și de aceea nu vom renunța la titulari pentru niște sume atât de mici. Avem niște obiective și nu putem lăsa jucători importanți să plece aproape gratis”, a declarat Florin Prunea.

Surse din cadrul clubului ierșean susțin că ultima ofertă făcută de Olimpia Ljubljana este de 100.000 de euro. Oficialul formației ieșene a mai precizat că transferurile din această iarnă se vor face în funcție de bugetul avut la dispoziție.

„E normal ca în această iarnă să renunțăm la unii jucători. Avem și o listă de achiziții, dar totul depinde de de ce buget vom avea. Dacă vom avea… Acum, datoriile sunt de aproximativ 300.000 de euro. Avem promisiuni că săptămâna viitoare vom primi 500.000 de lei de la Fundația Sportului Ieșean. Sper ca jucătorii să mai primească un salariu restant înainte de Revelion și să mai achităm din datorii”.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×