CSMS Iași – Concordia 2-3. Moldovenii, pas uriaș în spate în lupta pentru Europa. Ilfovenii sunt ca și scăpați de regrogradare

Concordia Chiajna a câștigat, duminică seară, partida din deplasare cu CSMS Iași, scor 3-2, în etapa a 11-a din play-out-ul Ligii 1 de fotbal.

Au marcat: Cristea 61′, Piccioni 90+3′ / Cristescu 33′, Giurgiu 70′, Roșu 90+2′.

  • CSMS Iași: Grahovac – Voicu, Ciucă, Frăsinescu, Bădic (Piccioni 82′) – Bole, Mitic, V. Gheorghe (Crețu 57′), Llullaku (Viveiros 73′) – Andrei Cristea, Golubovic. Antrenor: Nicolo Napoli.
  • Concordia Chiajna: Bălgrădean – Tincu, Mamele, Niasse – Grădinaru, Purece (Roșu 87′), Obodo, Cristescu (Giurgiu 69′), Feussi – Milevski (Garcia 65′), Pena. Antrenor: Adrian Falub.

În urma acestui rezultat, CSMS Iași rămâne pe primul loc în clasamentul play-out-ului Ligii 1, cu 35 de puncte. Poziția este eligibilă pentru o participare în preliminariile Europa League. De cealaltă parte, Concordia Chiajna se află pe poziția a 4-a , cu 28 de puncte.

Cartonașe galbene: Gheorghe 50′, Bădic 71′, Golubovic 85′ / Purece 40′, Tincu 47′, Feussi 73′, Niasse 78′, Roșu 90+3′.

Arbitri: Istvan Kovacs (Carei), Dragoș Mihai Iliescu (Craiova), Sebastian Stoianov (Constanța); adiționali: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea), Adrian Viorel (Galați); rezervă: Daniel Mitruți (Craiova).


CSMS Iași – Concordia Chiajna 2-3 (Andrei Cristea 61, Piccioni 90+3 / Cristescu 33, Giurgiu 70, N. Roșu 90+2)


Minutul 90+3: GOOOOL IAȘI! Piccioni marchează cu un lob peste Bălgrădean


Minutul 90+2: GOOOOL CHIAJNA! Roșu primește o pasă de la Garcia și îl învinge pe Grahovac


Minutul 70: GOOOOL CONCORDIA! Garcia face o fază bună, întoarce la Giurgiu, mijlocașul șutează la colțul scurt, iar Grahovac rămâne fără reacție.


Minutul 61: GOOOOL IAȘI! Bole centrează din stânga, Cristea reia din prima, cu stângul, și egalează.


Minutul 33: GOOOOL CONCORDIA! Tincu verticalizează, Cristescu preia și îl învinge pe Grahovac.


Play-off-ul s-a încheiat, dar lupta din play-out continuă. CSMS Iași – Concordia, de la ora 18:00, este singura partidă a etapei a 11-a programată astăzi.

Echipele de start:

  • CSMS: Grahovac – Voicu, Ciucă, Frăsinescu, Bădic – Bole, Mitic, V. Gheorghe, Llullaku – Andrei Cristea, Golubovic
  • Concordia: Bălgrădean – Tincu, Mamele, Niasse – Grădinaru, Purece, Obodo, Cristescu, Feussi – Milevski, Pena


Echipa lui Napoli este lider în clasamentul play-out-ului și speră la o calificare în premieră în cupele europene. Date fiind problemele cu care se confruntă Dinamo și ASA Târgu-Mureș, CSMS Iași se poate prezenta în preliminariile Europa League dacă va termina sezonul pe prima poziție din play-out. „Aceste ultime patru meciuri sunt cele mai importante. Vrem să luăm puncte în fiecare meci. Sper să obținem zece puncte în ultimele patru etape pentru a termina pe locul 7”, a declarat Napoli în cadrul unei conferințe de presă.

Concordia, pe de altă parte, își dorește o victorie care ar asigura grupării ilfovene, în proporție destul de mare, scăparea de orice grijă în acest final de sezon. Concordia a strâns 25 de puncte, cu 5 mai multe decât ACS Poli Timișoara, echipă aflată pe primul loc retrogradabil.

Publicat: 15 05. 2016, 19:58
Actualizat: 15 05. 2016, 20:09