CSMS Iași rămâne neînvinsă în amicale: 1-1 cu FC Bunyodkor
CSMS Iași a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul amical disputat astăzi, în Antalya, în compania formației FC Bunyodkor (Uzbekistan). Pentru ieșeni a deschis scorul Ciucur, în prima repriză, echipa din Uzbekistan restabilind egalitatea după pauză.
Antrenorul Nicolo Napoli a folosit următoarea echipă: Grahovac – Voicu, Ciucă, Mihalache, Țigănașu – Ciucur, Olah, Crețu, Bole – Boiciuc, Onduku (prima repriză), Caparco – Mitic, Plămadă, Markovic, Bădic – Bosoi, Braga, Enescu, Coșereanu – Boiciuc, Crengăniș (repriza a doua). În primul meci din Turcia, ieșenii au învins echipa sud-coreeană Pohang Steelers cu scorul de 3-0.
În următorul meci amical din Antalya, CSMS va întâlni formația poloneză Ruch Chorzow, pe 3 februarie.