Cu o singură etapă rămasă de disputat din actuala ediție a Ligii 1, Steaua a revenit pe primul loc în campionat, profitând de pasul greșit făcut de ASA la Giurgiu, cu Astra. Chiar și așa, campioana are nevoie de victorie în ultima etapă, pentru a nu depinde de rezultatul mureșenilor cu retrogradata Oțelul.
Prin vocea lui Florin Prunea, ieșenii au dat în ProSport toate asigurările că vor evolua la potențial maxim contra lui Chipciu&Co, însă se vor confrunta cu o mare problemă de lot.
Disputele din ultimul timp dintre Branko Grahovac, portarul titular, și oficialii din Copou au ajuns la un nou episod. După ce în urmă cu aproximativ două săptămâni goalkeeper-ul a amenințat că va pleca de la echipă dacă nu îi va fi mărit contractul, acum roata s-a întors. Deși se părea că au ajuns la un compromis, conducătorii Iașiului l-au anunțat pe bosniac că este scos din lot pe perioadă nedeterminată, anunță dolcesport.ro.
Situația este una ingrată pentru Nicolo Napoli, acesta neputând să se bazeze nici pe serviciile portarului de rezervă Alessandro Caparco, care este accidentat.
În aceste condiții CSMS Iași va trebui să apeleze la un portar fără experiență. Nicușor Grecu va trebui să oprească atacurile roș-albaștrilor, în condițiile în care acesta se va afla la debutul pe prima scenă a fotbalului românesc.
CSMS Iași – Steaua se joacă joi, de la ora 20:00. În același timp, la Târgu Mureș va fi disputa ASA – Oțelul. Ambele partide sunt transmise în direct de DigiSport și DolceSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER