CSMS va disputa șase amicale în Turcia. Prunea a anunțat că a întrerupt tratativele cu Lemnaru
Lotul echipei CSMS Iași va decola astăzi spre Turcia, unde va efectua pregătirea centralizată în următoarele două săptămâni. Delegația ieșeană va fi cantonată în regiunea Bolu, beneficiind la complexul „Bolu Termal Hotel” de condiții excelente de pregătire, precum și de un teren de antrenament.
Elevii lui Nicolo Napoli vor disputa și șase meciuri amicale în cantonament, adversari fiind o selecționată cu jucători africani (22 iunie), Dinamo Batumi (Georgia) – 24 iunie, FC Voluntari (nou-promovată în Liga I) – 26 și 29 iunie, Ulisses (Armenia) – 27 iunie și Amkar Perm (Rusia) – 1 iulie.
Lotul deplasat în Turcia: Grahovac, Caparco, Grecu (portari), Voicu, Bosoi, Mihalache, Moisii, Bădic, Takacs, Crețu, Ciucă, Țigănașu, Mitic, Grigorie, Enescu, Vasile Gheorghe, Chelaru, Goge, Bole, Golubovic, Liviu Ganea, Boiciuc. În Turcia vor face joncțiunea cu lotul ieșean Nuno Viveiros și Andrei Agius.
Goge a semnat pe trei ani
Președintele Florin Prunea a anunțat că Petre Goge, jucător venit de la Juventus București, a semnat un contract pe trei ani cu gruparea ieșeană. Venit în Copou la începutul pregătirilor, Rareș Takacs va fi testat în meciurile amicale din Turcia, urmând ca antrenorul Nicolo Napoli să ia o decizie în privința acestuia. Tot în probe va fi și italianul Daniele Rosania, un stoper în vârstă de 24 de ani care a evoluat în carieră la formațiile din ligile inferioare Ascoli, Lanciano și Pordenone.
Altfel, președintele Prunea a anunțat că a întrerupt tratativele cu atacantul Valentin Lemnaru, jucătorul având pretenții prea mari pentru ce poate oferi clubul din Copou.