CSU Craiova – St. Gallen 2-1, într-un amical în Malta. Gol și assist pentru Andrei Ivan. SURPRIZĂ‚ | Ce cadou le-au făcut oltenii celor de la St. Gall
După ce a terminat la egalitate primul amical din stagiul din Malta, scor 1-1, cu nemții de la Fortuna Dusseldorf, CS Universitatea Craiova a câștigat al doilea meci de verificare disputat pe arena Ta”Qali din Valletta, scor 2-1, contra formației elvețiene St. Gall (locul 6 în prima ligă).
Prima repriză a fost dominată de olteni, care au și marcat de două ori. Noul căpitan al Științei, Andrei Ivan, a deschis scorul în minutul 5, cu o lovitură de cap, din 6 metri. În minutul 30, același Ivan l-a servit excelent pe Măzărache, iar acesta a reluat din mijlocul careului pe lângă portarul elvețian.
În partea a doua, Gigi Mulțescu a folosit mai mulți tineri, iar St. Gall a avut inițiativa și a redus din handicap în minutul 70, prin Lucas Cueto, care a marcat în poarta goală după o gafă enormă a lui Nuno Rocha, care a pierdut mingea în careul mic.
În prima repriză, Gigi Mulțescu a folosit echipa: Calancea – R. Petre, Kelic, Acka, Briceag – Mateiu, Zlatinski, Baluță – Ivan, Măzărache, Bancu.
După pauză, pentru Universitatea au evoluat: Mingote – Vlădoiu, Dumitraș (71 Kelic), Popov, R. Petre – Screciu – Gustavo, Drăghici, Nuno Rocha, Manea – Al. Popescu.
Elvețienii, antrenați de neamțul Joe Zinnbauer, l-au avut printre titulari pe fostul internațional helvet Tranquillo Barnetta și au evoluat în formula: Lopar – Hefti, Haggui (62 Ledergerber), Angha (68 Gonitzer) – Aratore, Gelmi (62 Kodoic), Toko (59 Mutsch), Schulz – Aleksic, Barnetta ( 66 Blasucci) – Ajeti.
Următorul meci amical al Universității Craiova se va disputa la data de 18 ianuarie împotriva formației malteze Hibernians.
Craiovenii le-au oferit elvețienilor un tricou al lui Jerry Gane
Înainte de startul meciului, Universitatea Craiova a oferit clubului St. Gallen drept suvenir un tricou inscripționat cu numele lui Ionel Gane, fost jucător la cele două echipe.
Pe site-ul oficial al clubului elvețian, istoria Științei a avut parte de o prezentare exhaustivă, precizându-se că atacantul Jerry Gane a evoluat pentru ambele formații, iar cel care a inițiat renașterea echipei, în 2013, a fost un alt jucător al Craiovei care a evoluat în Elveția, Pavel Badea.
Iată ce au scris elvețienii pentru Universitatea Craiova: „După mai mulți ani de declin, alb-albaștrii din orașul de 270.000 locuitori din Țara Românească, în sudul României au revenit în top. Echipa antrenată de Gheorghe Mulțescu iernează pe locul 3 în Liga 1, la 5 puncte în spatele Viitorului Constanța. La 20 de ani, atacantul Andrei Ivan este noua bijutrerie a echipei, fiind golgheter, împreună cu Simon Măzărache, cu 5 goluri. Dacă Ivan va fi sau nu „noul Ionel Gane” rămâne de văzut. Gane, care a marcat 65 de goluri între 1999-2003 în 141 meciuri oficiale 65 de goluri pentru St. Gall, s-a născut lângă Craiova și s-a consacrat la Universitatea. Până în 1996, Gane a jucat 115 meciuri în Liga I pentru „Studenți”, înainte de a luat pleca în Spania, unde a jucat timp de doi ani pentru Osasuna. A revenit la Universitatea la finalul carierei, iar apoi a fost antrenor secund în două rânduri, iar apoi antrenor principal interimar. În vara anului 2014, «Jerry» Gane a revenit la Universitatea, clubul numindu-se acum CS Universitatea (CSU), după ce FCU a fost dezafiliat. Principalul inițiator al renașterii a fost un alt fost jucător al Universității cu o carieră în Elveția, Pavel Badea, care din 1992 a evoluat timp de trei ani la Lausanne Sports. Ionel Gane nu a rămas mult timp ca antrenor, fiind demis după ce echipa a câștigat doar 2 puncte din 6 jocuri. De 4 ori a fost campioană Universitatea, ultima dată în 1991, având în palmares și 6 Cupe ale României. După schimbările de regim politic din Europa de Est, clubul a traversat o perioadă de mediocritate. Primul titlu a fost câștigat în 1974, iar în anii 80 echipa de pe stadionul „Ion Oblemenco” a cunoscut cele mai frumoase momente. Cea mai mare performanță din cele 21 de apariții europene a fost în Cupa UEFA în 1982-1983, când Universitatea a devenit prima echipă din România care a ajuns într-o semifinală europeană. În drum spre semifinale, a eliminat Fiorentina, Girondins de Bordeaux și 1. FC Kaiserslautern, înainte de a fi eliminată de Benfica, după două remize”.