CSU Craiova – Worgl 3-0, într-un amical în care Mulțescu a testat tinerii
După ce amicalul cu slovacii de la Zilina a fost anulat din cauza terenului inundat, CS Universitatea Craiova și-a aranjat un meci de verificare cu o formație de amatori din Austria, SV Worgl, pe care l-a câștigat cu 3-0. Contra echipei din liga a treia austriacă, Gigi Mulțescu a folosit în primul „11″ mai mulți tineri, iar unii dintre jucătorii de bază au intrat în repriza secundă, ceilalți fiind menajați. Cele trei reușite ale alb-albaștrilor au venit în partea a doua, de la: Măzărache (59), Bancu (66 – din penalty) și Surugiu (86).
Au evoluat pentru CS Universitatea: Popescu (62 Vlad) – Vlădoiu (75 Petre), Dumitraș, Hreniuc, Surugiu – Mateiu (58 Screciu), Ciocoteală (80 Băluță) – Petre (46 Drăghici), Rocha (62 Bancu), Manea (75 Zlatinski) – Burlacu (46 Măzărache, 75 Ivan). Ultimul amical al Științei în cantonamentul din Austria va fi joi, dar adversarul încă nu a fost găsit.
Nuno Rocha, ultimul sosit în cantonamentul oltenilor
Golgheterul Craiovei din ultimele două sezoane, Nuno Rocha, a ajuns în cantonamentul din Austria, de la Fugen, cu două săptămâni întârziere, el prinzând doar câteva antrenamente și ultimele două amicale ale trupei lui Mulțescu. Deși conducătorii olteni au pretins că jucătorul din Capul Verde a avut ceva probleme legate de viză, Rocha nu și-a mai dorit să revină în Bănie, el încercând să-și găsească o altă echipă, cu ocazia intrării în ultimul an de contract.
Sosirea târzie a lui Rocha a sporit nemulțumirile lui Gigi Mulțescu, după ce acestuia i s-au promis „5-6 achiziții” înainte de plecarea în Austria, dar a venit numai portarul Calancea, lotul fiind completat cu juniori de la echipa-satelit.