Cu arbitrul Iulian Dima, șchiopătând pe Route 25! Oțelul – Steaua 1-1. Gălățenii au cerut două penalty-uri

Steaua a jucat prost la Galați, 1-1 cu Oțelul, și a obținut un punct doar cu ajutorul consistent al arbitrului. Pintilii iertat de la eliminare, două penalty-uri la limită neacordate și o lovitură liberă inexistentă la golul Stelei a fost „contribuția” lui Iulian Dima la lupta Stelei pentru titlu

Ne-am lămurit, da? Fotbalul românesc al zilelor noastre nu este pentru suporterii care erau obișnuiți să vină la stadion. E făcut pentru contractele de sute de milioane de euro cu televiziunile, bani care ajută majoritatea cluburilor să se târâie câteva sezoane prin Liga I și pe câțiva șefi din fotbal să își deschidă crâșme noi. Și asta n-ar fi rău, așa e peste tot. Doar că la noi vine cu niște absurdități. Să programezi Oțelul – Steaua pe 8 decembrie, la ora 21:00, în condițiile în care gerul de afară nu-ți lasă ceaiul cald în pahar nici 3 minute e absurd, oricum ai privi-o. Deci e de stat acasă, de făcut abonamente la TV pentru a vedea meciurile, de văzut reclame la bere blondă cu spumă de două degete și de mâncat semințe și sandvișuri cu mici. La Galați, Narcis Răducan se lăuda cu un gazon încălzit de o instalație care mergea la turație maximă. Chiar și așa, din gazonul înghețat ieșea praf, căci așa se manifestă iarba atunci când nu se mai apleacă în urma călcăturii crampoanelor, ci se sparge de-a dreptul. Consecința? 2500, hai 3000 de spectatori!

Arbitrul Dima, cel mai „ofensiv” stelist de pe teren
După ce a bătut cu doar trei zile în urmă pe Oțelul în „sferturile” Cupei cu rezervele, Steaua a venit la Galați cu echipa bună pentru a lua trei puncte cu care să elimine din diferența „psihologică” față de Astra. O demonstrație de neputință cum rar se vede, chiar și la noi. O Steaua complet impotentă ofensiv, cu un Chipciu care și-a revenit doar fizic după grava accidentare și cu un Prepeliță (acum în spatele vârfului Piovaccari) care pare, în sfârșit, că a găsit un post pe care nu face față. Spre deosebire de meciul anterior, Oțelul a fost mai viu. Cooper a demonstrat abilități de dribling total nebănuite și a dat, din gleznă, pase pe care Henrique nu a reușit să le fructifice în fața unui Tătărușanu îmbrăcat ca pentru o expediție la Murmansk. Norocul Stelei a fost Varela, cel care a scos din fața lui Marquinhos și a porții goale, după ce Tătărușanu a scos „aproximativ” un șut al lui Iorga (min 34). De ce e noroc? Pentru că același Varela apare perfect la colțul lung în minutul 37 la o lovitură liberă a lui Bourceanu (acordată eronat de către arbitrul Dima) și deschide scorul cu o lovitură de cap. Sergiu Costin, cel care îl certa pe Henrique după gol, a făcut o treabă mai bună în a-și marca propriul coleg decât în a-l ține pe Varela. Ca să-și desăvârșească „opera”, centralul Dima s-a mai remarcat și prin faptul că l-a iertat pe Pintilii de un cartonaș roșu după o intrare extrem de dură la Cooper, mai apoi evitând să-i acorde aceluiași mijlocaș un „galben” pentru un faul la același jucător.

Nici Dima nu a mai putut după pauză. L-a ajutat tușierul Nagy
Toată lumea, în afară de Dima, s-a prins că Pintilii trebuia eliminat. Chiar și Reghecampf, cel care l-a scos la pauză pentru a evita eventuale neplăceri. Altfel, meciul a continuat ca un episod bun de stand-up comedy. Dima a fluierat numai invers, aproape tot pro-Steaua, Gardoș și Szukala s-au întrecut în gafe pe care compartimentul ofensiv al Oțelului le-a tratat, politicos, cu șuturi peste sau pe lângă. Impresia generală a fost că Oțelul e mai bună, aproape de a marca, chiar și în lipsa ocaziilor clare. Iar atunci când le-a avut, a punctat. Centrare ideală a lui Milea în minutul 77 la capătul căreia s-a găsit Tudorie, intrat de câteva secunde. Cap și gol, imparabil, iar Steaua continuă fără replică. Totuși, circumstanțele atenuante ale fotbaliștilor sunt legate de discuția de la începutul acestui text. Spre finalul reprizei secunde, la Galați frigul era imposibil de suportat. Tâmpeniile lui Dima au continuat  în minutul 83, atunci când Pîrvulescu l-a doborât în careu pe Marquinhos, „centralul” părea să vrea să acorde penalty, însă tușierul Nagy l-a făcut să se răzgândească. Steaua a terminat în genunchi meciul, dominată tactic, fizic, deși părea să joace în 13, cu tot cu aportul celor doi arbitri. Criza despre care antrenorul și managerul spuneau că e invenție de presă continuă. Bine pentru ei ar fi să o accepte cât mai repede și să încerce să găsească remedii. Altfel, Mourinho nu e un antrenor recunoscut pentru mila acordată adversarilor, iar recordurile negative în Ligă abia așteaptă să fie depășite.


UPDATE: ECHIPELE DE START

OȚELUL: Brăneț – Milea, Costin, Sârghi, Popescu – Filip, Giurgiu – Marquinhos, Cooper, Iorga – Henrique

Rezerve: Simaitis, Silviu Ilie, Sipovic, Băjenaru, Astafei, A. Tudorie
Antrenor: Ewald Lienen

STEAUA: Tătărușanu – Varela, Szukala, Gardoș, Pârvulescu – Bourceanu, Pintilii – Chipciu, Prepeliță, Tănase – Piovaccari

Rezerve: Niță, Râpă, Stanciu, Grădinaru, Târnovan, Kapetanos, Iancu
Antrenor: Laurențiu Reghecmapf

Arbitri: Iulian Dima, Istvan Nagy, Sebastian Stoianov

Sursa FOTO: Ionatan Țutu și Alexandru Hojda

CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT de la Oțelul – Steaua


UPDATE: Latovlevici acuza ceva probleme medicale si nu a fost trecut nici macar pe banca de rezerve.
UPDATE: Lui Gabi Paraschiv i se face retragerea oficiala

Steaua nu va avea probleme cu terenul la Galați! Instalația de încălzire a gazonului își face treaba, iar terenul este impecabil.

„Terenul este foarte bun. Sistemul de încălzire al gazonului este la capacitate maximă”, a spus Narcis Răducan, potrivit Dolcesport

UPDATE 19:30. Steliștii au ieșit la inspecția terenului

Campioana s-a impus în partida din Cupă, scor 2-0, la capătul unui meci în care Laurențiu Reghecampf a decis să folosească mai mulți jucători din „linia a doua”, însă acum tehnicianul Stelei a pregătit o formulă apropiată de cea „de bază”, din care nu vor lipsi Cristi Tănase sau Lukasz Szukala.

De cealaltă parte Ewald Lienen va folosi cu siguranță cel mai bun „11” pe care îl are la dispoziție.

Publicat: 08 12. 2013, 23:01
Actualizat: 08 12. 2013, 23:02