FCSB – Universitatea Craiova | Meci spectaculos între cele două echipe care speră să pună capăt seriei câștigătoare din Liga 1 a celor de la CFR Cluj. După Dennis Man, care a lovit transversala în prima repriză, a venit și rândul lui Ștefan Baiaram să loveasca barele porții adversarilor. O ratare mai spectaculoasă decât alta.
Dennis Man a lovit barele porții lui Mirko Pigliacelli în prima repriză, în urma unei lovituri de colț. Mingea s-a dus cu efect și a căzut pe transversala porții portarului Craiovei.
Repriza secundă a adus și celor de la Craiova „șansa” de a rata spectaculos. Ștefan Baiaram s-a distrat cu apărarea FCSB, în minutul 58, și a șutat în colțul lung al porții lui Andrei Vlad. Mingea a lovit însă bara, apoi s-a scurs pe linia porții și a lovit și celălalt stâlp. Portarul FCSB nu a putut decât să admire mingea olteanului, dar a scăpat cu bine în cele din urmă.
Ștefan Baiaram nu a fost inițial în primul 11 al echipei lui Corneliu Papură, dar a fost introdus pe teren după accidentarea lui Valentin Mihăilă.
Echipe de start:
FCSB: A. Vlad – Crețu, I. Cristea, Planic, Panțîru – Oaidă, Ov. Popescu, Tănase – D. Olaru – Man, Coman Rezerve: Niga, Miron, L. Filip, Moruțan, Momcilovic, Ad. Petre, I. Vînă Antrenor: Bogdan Vintilă
Craiova: Pigliacelli – Martic, Bălașa, Cosic, Bancu – Nistor, Mateiu, Cicâldău – Bărbuț, L. Nițu, Mihăilă Rezerve: L. Popescu, Dielna, Vătăjelu, Qaka, A. Ivan, Koljic, Baiaram Antrenor: Corneliu Papură
Stadion: „Arena Națională” (București) Arbitru: Istvan Kovacs // A1: Vasile Marinescu; A2: Valentin Avram
CITEȘTE ȘI Faza zilei la FCSB – Universitatea Craiova: „Aseară eram la derby, azi suntem la un meci amical!” Mihai Pintilii a contestat deciziile lui Vintilă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER