Cu cărțile pe față: antrenorul lui ACS Poli dezvăluie rateurile din vară ale conducerii clubului
Vali Velcea a obținut un singur punct cu ACS Poli în ultimele cinci etape. Cauzele pentru acre echipa nu merge sunt multe și variate, însă tehnicianul timișorean a vorbit în detaliu despre faptul că lotul pe care îl are la dispoziție este foarte diferit de cel pe care și l-a creionat el în pauza competițională.
Mai concret, antrenorul era conștient că echipa sa are nevoie de întăriri serioase, însă zgârcenia conducătorilor clubului a făcut ca niciunul dintre fotbaliștii doriți de Velcea să semneze cu formația timișoreană.
„Vă dau și o listă de nume. Jucători cu care am discutat în vară: Lepmets, Mera, Florin Ilie, Ninu, Oros, Abrudan, Sepsi, Vătăjelu, Olariu, Firțulescu, Janos Szekely, Apostu, Goga, Boroncov, Neacșa, Andrei Cristea, Tony, Bud. Cu jumătate dintre ei, personal am vorbit. De ce nu au venit? La sfârșit scrie: zero euro buget de transferuri. Eu antrenez ce am, ce este la dispoziție. Aș putea să spun mai multe și nu are rost, pentru că epuizez toate gloanțele”, a spus Vali Velcea.
„Nu cred că eu sunt de vină pentru că nu au venit. Nu știu cine e de vină. Nu am participat la dsicuții mai departe, doar mi s-a spus că nu se poate, pentru că jucătorul cere mult. Dacă se făcea un efort, eu cred că se putea. Am și propus să nu aducem cinci cu salarii mici, ci să aducem unul cu salariu mai mare. Dar și salariul ăla mai mare era foarte mare. Se poate schimba ceva, dacă abordăm o altă strategie. Dacă facem rost de bani și așa mai departe. Eu aș prefera să nu țin cinci jucători care au 1.000 de euro pe lună și nu au valoare și nu mă pot folosi de ei, ci să dau 7.000 la unul valoros, care câștigă zece meciuri și aduce 30 de puncte”, a mai spus tehnicianul echipei bănățene.
Oamenii care „taie și spânzură” la acest club, din punct de vedere financiar, sunt primarul Nicolae Robu, șeful Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin și președintele clubului, Florențiu Staicu. Vali Velcea susține că nu îi este frică de reacțiile acestora, ba, mai mult, a dat detalii legate de negocierile din vară.
Velcea despre Axente: „Axente nu a venit la Timișoara pentru că dorea 7.000 de euro pe lună. Acum, după două luni, bineînțeles că nu mai dorește 7.000. Că se putea și cu 5.000. Nu știu nici dacă 5.000 puteau să-i dea. Nu cred că a existat un jucător, dintre cei pe care i-am enumerat, pe care antrenorul nu l-a vrut”.
Despre Abrudan: „Abrudan, pentru 500 de euro nu ne-am înțeles cu el. Până ne-am înțeles la 4.000 pe lună, el era deja la Cluj”.
Despre pretențiile lui Goga: „Cu Goga, personal am vorbit. Mi-a zis: trimiteți-mi contractual, sub cinci mii nu discut, bani de chirie, apartament, mașină… Ce credeți că i s-a răspuns?”
Despre cei doi internaționali egipteni: „Egiptenii, jucători de echipa națională. În regulă, să vină, i-am văzut și eu pe youtube. Când ajunge, zice că vrea 100.000. 100.000 de ce? De lei? Nu, de euro! Unul! La ce oră ai avionul? La 21:30. La revedere! După trei zile, al doilea parcă ar vrea 2.000 pe lună. Cum 2.000? Nu mai e de echipa națională?”
Furtado – diferența dintre youtube și realitate
Nu au venit jucătorii enumerate de Velcea, dar a venit Furtado, un atacant trecut de 30 de ani, care a jucat în tinerețe și la AEK Atena. Golgheterul Szekely s-a accidentat, iar Furtado a primit șansa de a se afirma, însă evoluțiile sale de până acum au fost dezamăgitoare.
„E datoria mea să am încredere în toți jucătorii, atâta timp cât ei fac parte din acest lot și eu sunt antrenorul acestei echipe. Ce pot să vă spun de Furtado? Înainte de a veni, opt luni de zile nu a jucat. Avea un CV extraordinar și a jucat la echipe importante și a dat goluri importante. Și nu puteai spune după ceea ce ai văzut pe youtube că el nu este un jucător bun. A rămas ca să-l vedem la lucru. A venit la Timișoara, s-a prezentat, era în urmă cu pregătirea, sub 50%. Am început să-l pregătim, au trecut două luni de zile de când tot îl pregătim și o să mai dureze. Acum nu mai e sub 50% ca pregătire fizică, dar încă suferă. Mi-a spus ieri că la AEK Atena el nu era învățat să facă pressing pe fundașul central advers. Stătea în spate, la tatonare, că așa a fost învățat”, a explicat Velcea.
În meciul de mâine, în acre ACS întâlnește Corona Brașov pe teren propriu, Velcea va fi nevoit să înceapă din nou fără Szekely în primul unsprezece. „Szekely și Scutaru nu pot să joace. Probabil că nu-i pot recupera până la ora jocului. Și Nohai e suspendat. În atac, nu sunt hotărât cu cine voi juca. Îi mai am la dispoziție doar pe Furtado și Jorge Ruiz. Ruiz poate fi o soluție. La eficiența pe care a avut-o Szekely, cu șase goluri, putem spune că echipa este dependentă de Szekely în atac”, a spus antrenorul lui ACS Poli.