Inițial, George Copos rămăsese impasibil la acțiunea fanilor și a lui Răzvan Lucescu, care au mers la Ministerul Transporturilor și au găsit o variantă pentru ca Rapid să se întoarcă pe Giulești. Surpriză sau nu, patronul s-a răzgândit subit aseară. „Jucăm pe Giulești meciul cu Chiajna pentru că am ajuns la concluzia că fanii ar fi plătit mai mult pentru o deplasare la Pitești. Vom plăti mâine (n.r. – astăzi) datoria către CS Rapid”, a motivat patronul. Copos a ascultat doleanțele fanilor și, așa cum a anunțat ieri ProSport, va mări prețul biletelor la următoarele două meciuri de acasă, pentru a putea fi achitat si restul datoriei. „Foarte probabil vor costa 30 de lei”, a spus tot Copos, cel care ieri dimineață era decis să joace la Pitești.
Întors de suporteri În spatele deciziei sale stă presiunea fanilor, a lui Răzvan Lucescu și a lui Dinu Gheorghe. Ieri, toată ziua, Copos a fost „bombardat” cu telefoane din partea colaboratorilor săi, fanii fiind chiar porniți să declanșeze un război total împotriva sa. În plus, Dinu Gheorghe a venit și cu o veste bună pentru rapidiști, anunțând că Giuleștiul va fi și renovat: „Stadionul va fi refăcut cu ajutrorul financiar al unei bănci a cărei denumire va fi dată arenei, după modelul de la Hamburg sau Benfica”.
Revenirea în Giulești este meritul doamnei ministru Anca Boagiu. Nu a uitat că am inaugurat împreună nocturna și că ne-am înclinat în fața steagului Rapidului George Copos, patron Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER