Diego Fabbrini (28 de ani) este cel mai valoros jucător care a evoluat vreodată la FC Botoșani. Atacantul italian a venit gratis la începutul lunii septembrie 2018 pentru a fi înlocuitorul lui Mihai Roman, plecat la FCSB, și a impresionat prin ușurința cu care driblează și prin golurile spectaculoase marcate.
Fabbrini a jucat în cariera sa la nu mai puțin de 11 echipe. În 2010 a semnat cu Empoli, prezentă în Serie B, dar după numai un sezon s-a transferat în Serie A, la Udinese. A evoluat în 21 de meciuri într-un campionat și jumătate pentru Udinese și a marcat două goluri. A fost împrumutat pentru jumătate de an la Palermo, după care a plecat la Watford, în Anglia. A urmat o perioadă nefastă a carierei sale, în care a schimbat mai multe echipe, Siena, Millwall, Middlesbrough, Birmingham, Spezia și Oviedo. Pe 2 septembrie 2018 și-a încheiat conturile cu Birmingham și a semnat cu FC Botoșani.
Patronul clubului moldovean, Valeriu Iftime, recunoaște că a mers pe mâna impresarului și că nu îl cunoștea pe Fabbrini. În schimb, a fost impresionat de CV-ul jucătorului care are o selecție la naționala de seniori a Italiei.
„Fabbrini este adus în orb. L-am adus după CV. El are același impresar ca Ongenda. Când l-a adus pe Fabbrini, ne-a spus că e mai bun decât Ongenda, mai eficient. El are jocuri în prima ligă, în naționalele Italiei. Fotbalul nu se uită. Trebuie doar să-i pregătești fizic și mental. Pe ideea asta l-am adus. Au un apartament în Botoșani. Dacă au nevoie de medic sau de altceva, ești continuu la dispoziția lor. Trebuie să fim foarte aproape noi cei din club. Soția lui Marius Croitoru stă foarte mult cu soțiile lui Ongenda și Fabbrini”, a spus Valeriu Iftime pentru ProSport.
Fabbrini a marcat golul care i-a adus victoria Botoșaniului în meciul cu Dinamo, scor 2-1. Foto: Alexandru DOBRE / Mediafax foto
„Avem un plus de cel puțin 30% cu Fabbrini pe teren”
De la venirea antrenorului Liviu Ciobotariu, Diego Fabbrini a devenit un jucător sclipitor. Este titular meci de meci, are mai multă libertate, iar italianul i-a răsplătit încrederea cu câteva goluri importante și un joc foarte bun.
„Fabbrini este un jucător foarte bun. Un jucător care are o ușurință în dribling, vede foarte bine jocul. Pe faza ofensivă avem un plus de cel puțin 30% cu Fabbrini pe teren. Și Rodriguez, Karaboue, Cătălin Golofca, chiar și Laurențiu Buș au făcut un joc foarte bun”, spune Liviu Ciobotariu.
A refuzat oferte din țările arabe
În această iarnă, Diego Fabbrini putea pleca de la FC Botoșani. A avut oferte foarte bune din punct de vedere financiar, dar a preferat să rămână la FC Botoșani. Ba mai mult, a semnat pe încă un sezon cu FC Botoșani.
„Fabbrini mai are contract încă un an din vară. El poate primi oricând o ofertă de nerefuzat și atunci văd ce fac. El nu-și dorește să plece. Este foarte inteligent, știe că are nevoie de încredere și de jocuri multe. Dacă prinde 10-15 meciuri bune cu 10 goluri marcate, iar noi intrăm în play-off, poate prinde un club mare. I-am făcut o ofertă interesantă ca el să aibă stabilitate și să nu se mai gândească continuu la plecare. În Antalya, parcă juca doar pentru el. La fiecare meci știa că vin de acolo, de acolo, ca să-l vadă. Am vorbit cu el în iarnă și i-am spus: rămâi la noi. Vine primăvara, bine pregătit fizic, Fabbrini va face minuni. Acum relația lui cu echipa este grozavă”, a mai spus patronul FC Botoșani.
„În momentul acesta, dacă rămâne până în vară, cred că pot să iau peste un milion pe el. În momentul de față, nu. Viitorul lui este în alt campionat, nu în România, el știe asta și pentru asta lucrăm împreună. A avut oferte din țările arabe, oferte excepțional de bune, a refuzat. M-am bucurat, el vrea fotbal”, a declarat Iftime pentru ProSport.
17 meciuri și 4 goluri în Liga 1 sunt cifrele lui Diego Fabbrini în tricoul echipei FC Botoșani
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER