Cu forcepsul!** Pandurii – FC Brașov 1-0
Deși partida cu FC Brașov era considerată ultimul tren spre
sezonul viitor al Ligii I, gorjenilor parcă le-a fost lene să se
urce în el.
Cei 3.000 de fani din tribune aproape au adormit, pentru că
favoriții nu i-au deranjat deloc în prima repriză. Poarta a fost o
noțiune complet necunoscută Pandurilor, care nu mai dăduseră gol pe
propriul teren de anul trecut. Mincă a fost nevoit să intervină
abia în minutul 45, la o lovitură anemică de cap a lui Martinovic.
Și dacă gorjenii nu au putut, brașovenii nu au vrut mai mult. Chiar
și așa au trecut de două ori pe lângă gol la șuturile lui Zaharia
(10) și Roman (30). Amorțeala cu care jucătorii gazdelor au abordat
partida a continuat și după pauză, spre uluiala spectatorilor, care
asistau neputincioși la tragedia din teren. Oaspeții și-au văzut în
continuare de joc și au mai ratat două mari șanse, prin Sburlea și
Munteanu, șutului acestuia din urmă opunându-i-se și Mingote și
bara.
Norocul gorjenilor s-a numit, oare pentru a câta oară, Sorin
Cârțu. Tehnicianul a fost din nou inspirat, introducându-l în teren
pe Kamara, în locul inutilului Raskovic, iar vârful de culoare a
scos penalty la prima atingere a balonului. Hidișan și-a asumat
răspunderea și a trimis imparabil la vinclu. Golul a anesteziat
formația oaspete, care a uitat brusc jocul bun pe care îl prestase
până în acel moment. Meciul s-a terminat cu Mincă în careul advers
și cu înjurături schimbate între cei doi tehnicieni. Cârțu, și în
mică măsură și elevii săi, câștigă trei puncte de aur, care le
permit să spere la salvarea de la retrogradare.
CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DESFĂ‚ȘURAREA
LIVE TEXT A PARTIDEI