*Andone a avut 27 de jucători în ultimele zile în cantonament
*Tehnicianul are ca primă variantă de rezervă de atac pe Viorel Nicoară, de meserie fundaș stânga
Ioan Andone a jucat în primul stagiu de pregătire cu fundașul stânga Viorel Nicoară ca și atacant, deoarece era sigur că acesta va pleca de la echipă. Calculele „Fălcosului” nu s-au potrivit însă cu cele ale șefilor. Paszkany și Mureșan nu au reușit încă să mai aducă un atacant, motiv pentru care meci de meci Nicoară a fost prima variantă de rezervă pentru postul de atacant. Acesta are șanse mari să evolueze pe acest post în noul sezon, fiind și la partida cu Dinamo prima opțiune pentru înlocuirea lui Kapatenos sau Sougou. „Are calități să joace pe acest post. Ne bazăm pe el, mai ales că are o viteză bună”, l-a lăudat Andone. „Mă simt bine când joc atacant. Suntem gata să o batem pe Dinamo, asta pentru că avem echipă mai bună. Pornim cu prima șansă”, spune și Nicoară.
Sepsi e apt de joc Ioan Andone are și motive să zâmbească. Fundașul Laszlo Sepsi a fost recuperat mai repede de cât se aștepta, fiind șanse mari să fie trecut pe foaia de joc la meciul cu Dinamo. Dintre cei 6 jucători transferați în această vară, Felgueiras, Valente și Deac sunt anunțați titulari, Pinto și Sepsi rezerve, iar Vass are șanse mici să prindă lotul.
Nu ne e teamă de Dinamo, suntem pregătiți să luăm încă un trofeu Ricardo Cadu, căpitan CFR Cluj
3 atacanți de meserie apți de joc are Andone în lot: Kapetanos, Sougou și Ronny. Ganea va reveni peste două luni pe teren
30.03.2008, Dinamo – CFR Cluj 1-2. S-a vorbit atunci că bucureștenii ar fi facilitat victoria echipei lui Arpad Paszkany, pentru a le crea acestora un avantaj în lupta directă pentru titlu pe care o duceau cu Steaua
04.05.2008, Dinamo – Steaua 2-1. Prin victoria împotriva rivalei din Ghencea, „câinii” o ajutau pe CFR să revină pe primul loc cu o etapă înainte de finalul sezonului. Clujenii au cucerit atunci primul titlu din istorie
05.05.2012, Dinamo – CFR 0-1. Un alt meci controversat între cele două s-a jucat în urmă cu doar două luni. Prestația modestă a dinamoviștilor l-a determinat pe antrenorul Dario Bonetti să-i acuze pe jucători la pauză că nu își apără corect șansele
în ultimii 5 ani, CFR se laudă cu 8 trofee: 3 titluri, 3 cupe și 2 supercupe. În acest interval, Dinamo a câștigat numai două trofee: titlul (2007) și Cupa României (2012)
Oficialii echipei din Gruia consideră că CFR-ul este favorită azi și datorită faptului că a investit 1,2 milioane de euro în transferuri în această vară, în timp ce Dinamo nu a băgat decât 50.000 de euro în achiziții
Greșeală – CFR nu știe cum se scrie „Supercupa” Meciul din această seară reprezintă un prilej special pentru CFR Cluj, care își va inaugura echipamentul pentru noul sezon. Ca inovație, noile tricouri vor avea numerele și numele jucătorilor inscripționate cu auriu. Pentru această seară, clujenii și-au personificat echipamentul cu numele competiției și combatantele, dar s-a strecurat și o greșeală, cuvântul Supercupa fiind scris greșit, „Super Cupa”. Dinamoviștii vor juca cu vechiul echipament, inaugurarea celui pentru sezonul 2012-2013 urmând să fie făcută la partida cu FC Barcelona.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER