Cu mandatul minuscul la Dinamo Kiev, Mircea Lucescu îl concurează pe Marius Lăcătuş! „Fiara” deţine un record greu de egalat în fotbalul mondial
Doar 4 zile a fost Mircea Lucescu antrenor la Dinamo Kiev, astăzi antrenorul septuagenar înaintându-şi demisia, după ce a fost contestat puternic de ultraşii formaţiei din capitala Ucrainei, cărora le-a fost rival vocal preţ de 12 ani, cât timp „Il Luce” a antrenat-o pe Şahtior Doneţk.
Cu acest mandat, cel mai scurt din cariera sa de antrenor, practic fără a conduce un antrenament ori un meci, participând numai la conferinţa de prezentare, Mircea Lucescu îl concurează pe Marius Lăcătuş, care însă este deţinătorul unui record greu de egalat.
Lăcătuş, câteva ore antrenor la Craiova
În urmă cu 16 ani, Lăcătuş a fost numit antrenor principal la Craiova, pe vremea când patron era Dinel Staicu, dar cel poreclit „Fiara” nu a apucat nici să fie prezentat, deoarece galeria oltenilor s-a revoltat şi l-a întâmpinat cu ostilitate chiar la sosirea în Bănie, în februarie 2004.
Ultraşii olteni s-au strâns la sediul clubului seara târziu, auzind că Lăcătuş a ajuns acolo şi l-au întâmpinat cu cuvinte dure, ajungându-se chiar la violenţă, maşina în care s-a urcat Lăcătuş fiind lovită cu pumnii şi picioarele de suporterii extrem de revoltaţi de ideea că un „duşman” le poate fi antrenor. Până dimineaţa, Lăcătuş a şi plecat din Bănie, neapucând nici măcar să fie pezentat, aşa că mandatul său este unul dintre cele mai scurte din istorie.
Marius Lăcătuş este inclus de fanii craioveni printre jucătorii rivalelor din Bucureşti care nu pot fi acceptaţi în Bănie, în special pentru atitudinea pe care „Fiara” a avut-o, pe vremea când juca, la adresa suporterilor olteni. Spre exemplu, fanii l-au propus atunci antrenor pe Gică Hagi, care întotdeuna a avut cuvinte frumoase la adresa Craiovei, el fiind aproape de a ajunge în Bănie, înainte de a semna pentru Sportul Studenţesc. Astfel, Marius Lăcătuş a fost, practic, antrenor câteva ore la Universitatea Craiova, în locul său ajungând atunci în Bănie Mircea Rednic.
Suporterii olteni aveau însă să sufere fizic din cauza episodului cu izgonirea lui Marius Lăcătuş. Câţiva dintre ei au fost surprinşi în zonă ceva mai târziu şi bătuţi de oamenii lui Dinel Staicu, în frunte cu fratele acestuia, acesta fiind al doilea conflict dintre galerie şi Dinel Staicu, după cel declanşat de vânzarea la Rapid a fundaşilor Ionuţ Rada şi Ionuţ Stancu.