La 16 ani se zbătea pe terenurile din eșalonul ligii secunde să o scape pe Dinamo II de la retrogradare, iar la 17 ani și-a sărbătorit ziua de naștere în cantonament, alături de fotbaliști pe care nu demult îi privea la televizor. ProSport vă oferă mai jos povestea celui mai nou talent din curtea lui Dinamo.
„Totul parcă este un vis. Țin să le mulțumesc tuturor celor care au încredere în mine și promit că n-o să-i dezamăgesc”, ține să spună Raphael Stănescu. „Știi că ai fost trecut de Ioan Andone pe lista UEFA?”, este prima întrebare a reporterului. Micuțul fotbalist tace și privește cu ochii mari. Nu-i vine să creadă. „Încă nu am aflat, însă, dacă e așa, mă bucur enorm. Este un pas imens pentru mine. Chiar o să îl întreb pe nea Ando”, spune „Rafi” în timp ce ne îndreptăm spre „Ștefan cel Mare”.
Face zilnic traseul Drumul Taberei – Ștefan cel Mare
Face același traseu zi de zi cu mijloacele de transport în comun, dar acest lucru nu îl deranjează. Un troleibuz, apoi tramvaiul 41, după care intră la metrou, la Crângași. „Sunt mulți oameni care circulă cu metroul, nu am nicio problemă că nu am posibilitatea să merg cu taxiul sau cu o mașină. Aș merge cu metroul până în finala Europa League, dacă s-ar putea”, continuă, zâmbind, „Rafi”, care face zilnic traseul Drumul Taberei – Ștefan cel Mare! Pe stradă nu se teme să intre la o miuță cu niște copii sau să joace un ping-ping. Sportul e viața lui.
Ando: „El este noul Mateuț”
Debutant în Liga I sub îndrumarea lui Țălnar, puștiul de 17 ani a rămas la prima echipă și când a venit Andone, care l-a comparat cu Mateuț. „Chiar dacă nu este foarte înalt, are același talent imens ca Dorin Mateuț. O să ajungă mare”, le-a spus tehnicianul lui Dinamo apropiaților. Până să ajungă la valoarea lui Mateuț, „Rafi” încearcă să-i convingă pe colegi că merită să joace alături de ei. „Suntem o familie, de asta să fie toți siguri. N’Doye și Adrian Cristea sunt băieți de treabă, cu ultimul chiar am făcut concurs de scheme cu mingea, dar s-a terminat la egalitate. Nu a fost schemă pe care celălalt să nu o poată face”, se mândrește Raphael. Discuția cu puștiul lui Dinamo se termină în momentul în care ajungem în fața vestiarelor. Acolo unde, deocamdată, ocupă un loc mai la margine.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER