Cu mijlocul rupt
Marius Lăcătuș ar putea aborda meciul de duminică, de la Vaslui, fără Ovidiu Petre și Lovin, cei doi ”închizători” folosiți cu precădere în ultimele meciuri.
Comisia de Disciplină a analizat ieri intrarea periculoasă a lui Lovin din meciul cu UTA, atunci când stelistul l-a lovit cu crampoanele pe arădeanul Chița. Decizia a fost dură pentru Steaua, „Ață“ primind o suspendare de două etape și o amendă de 3.000 de lei, sancțiune care nu mai poate fi atacată prin apel de către clubul din Ghencea. Mai mult, oficialii FRF se vor pronunța astăzi cu privire la situația lui Ovidiu Petre, care a primit al patrulea cartonaș galben în derby-ul întrerupt din Giulești. Suspendarea lui „Sârmă“ se va decide în funcție de verdictul dat în cazul „Bricheta“, cartonașul galben urmând să fie menținut doar dacă Steaua va avea o parte din vină pentru evenimentele petrecute la acel meci (conform art. 41, alin. 2.2. din Regulamentul Disciplinar al FRF).
Așa cum a jucat și la echipa națională, căpitanul Stelei va evolua la Vaslui în linia de mijloc, pentru a suplini absența lui Florin Lovin. Astfel, în defensivă se va reface cuplul de stoperi Goian – Ghionea. De asemenea, posibila suspendare a lui Ovidiu Petre i-ar face din nou loc în echipa de start lui Mihăiță Pleșan.
Situația lui Petre va fi analizată separat de Comisia de Disciplină, după ce aceasta va hotărî soarta meciului Rapid – Steaua
Diana FLINTOACĂ‚