Cu Moțul în flăcări** Tg. Mureș – Petrolul 1-2!
Sabău se apropie cu pași repezi de prima retrogradare din carieră. Petrolul a învins la Târgu -Mureș, scor 2-1, iar prahovenii devin mai relaxați la patru puncte de linia fierbinte.
Petrolul a învins FCM Târgu Mureș, scor 2-1, și s-a distanțat la patru puncte de primul loc retrogradabil, ocupat chiar de ardeleni.
Primele 20 de minute de la Mureș nu au adus altceva decât o luptă surdă, în care echipa gazdă a fost puțin mai agresivă, însă fără a concretiza ceva pe tabelă. Oaspeții au dat lovitura prin Hamza, care a înscris superb cu un șut în cross de la marginea stângă a careului (22). Cu acest golazzo, tunisianul a ajuns la 11 goluri în 12 etape! Mustivar a majorat diferența cu un lob splendid din careu după un assist perfect a lui Oprița (38). 0-2 la pauză și ploieștenii respirau ușurați.
Au ratat egalarea în prelungiri
Mureșenii au început în forță repriza secundă, însă Buș (48), Fl. Dan (52) și Nicu (56) au ratat șansa de a-și readuce echipa în joc. Până la urmă, Sergiu Buș a reînviat speranțele echipei sale după ce a „reparat” penalty-ul ratat de Ilyeș și a înscris din șase metri. (74). Sepsi a ridicat tribunele în picioare cu un șut de la 25 de metri (90+1), dar Hamutovski s-a opus golului ce ar fi putut fi salvator pentru FCM. S-a încheiat 2-1, iar Mulțescu a reușit să toarne puțin petrol peste focul în care agonizează FCM-ul. Totuși, mai e o șansă pentru FCM. Dacă Poli, fosta echipă a lui Sabău, își va menține decizia de a-și retrage cererea de licențiere, ardelenii ar putea să rămnă în Liga I.
CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT AL MECIULUI