Cu o zi înainte de debutul în noul campionat, Dică cere cu disperare un transfer: „Avem nevoie de acest jucător!”

FCSB nu a reușit deocamdată să aducă un fundaș central, cel mai așteptat transfer al verii în tabăra roș-albastră. FCSB debutează în noua ediție de campionat duminică seară contra celor de la Voluntari, iar Dică cere un stopper cu atât mai mult cu cât roș-albaștrii se așteaptă la un parcurs cât mai lung și în cupele europene.

Fundașul central ar putea să nu fie ultimul transfer al FCSB-ului în această perioadă de mercato. Dică nu exclude posibilitatea ca până la închiderea feresterei de transferuri să mai vină și alți fotbaliști.

„Trebuie să mai aducem cel puțin un fundaș central, nu putem sta în doar doi fundași centrali. Nu am vrut să aducem un fundaș central care să fie la număr, am vrut să aducem un jucător care să le facă concurență celor doi. Doar de un fundaș central avem nevoie, dar este posibil să mai vină și alți jucători că nu s-a închis perioada de transferuri”, a declarat Nicolae Dică în cadrul unei conferințe de presă.

Publicat: 15 07. 2017, 10:43
Actualizat: 15 07. 2017, 10:44