„Cu Poli, un egal ar fi bun”

Coraș, care a fost până de curând director sportiv la clubul arădean, speră ca UTA să rămână în cele din urmă în prima divizie.

Chiar dacă echipele erau rivale, Marcel Coraș poate spune și acum „11“-le de bază al adversarului timișorean. „Am prins puține meciuri cu Poli, cred că șase au fost. Noi, jucătorii, eram  prieteni între noi, și chiar și acum țin minte lotul lui Poli, cu Suciu, Păltinișanu, Mehedințiu, Lața, Giuchici și ceilalți. Bine, eram prieteni în afara terenului, pentru că la meci era altfel. Presiunea publicului schimba situația, însă totul se desfășura în limitele regulamentului și ale bunului-simț”, își amintește fostul atacant al arădenilor.

Coraș este întristat de situația actuală a clubului la care s-a consacrat. „Ca arădean și fost utist, îmi pare rău că echipa a ajuns acum pe un loc retrogradabil. Este nevoie de o mobilizare generală, din partea tuturor de la club și în special a jucătorilor, pentru a scoate echipa din această situație”, este de părere golgheterul României în sezonul 1983/1984.

„Sunt foarte diferite situațiile celor două cluburi la ora actuală, Poli e pe loc de cupă europeană, în timp ce UTA e la retrogradare, dar meciurile acestea sunt întotdeauna speciale, deschise oricărui rezultat. Însă la ora actuală cred că și un rezultat de egalitate ar fi foarte bun pentru Arad”, a mai spus Coraș.

Marcel Coraș, fost jucător UTA: Cred că și arbitrii vor avea un rol important, trebuie să lase jucătorii să-și rezolve problemele pe teren, să nu ia decizii de natură să tensioneze atmosfera și să irite fotbaliștii și spectatorii.

Publicat: 11 03. 2008, 23:01