Înaintea partidei cu Gloria Bistrița, Marius Șumudică a discutat cu fiecare jucător în parte, încercând să-i facă pe fotbaliști să depășească momentul dificil cauzat de înfrângerea din „Ștefan cel Mare”.
Tehnicianul giuleștenilor a lucrat în aceste zile la moralul elevilor săi, care încă nu reușiseră să treacă total peste eșecul din „Ștefan cel Mare”. „Am discutat cu ei destul de mult… Le-am explicat că totul a fost un accident. Am dominat 80% din meci, dar am avut ghinion la începutul celei de-a doua reprize. Acum trebuie să ne gândim la următorul joc și trebuie să câștigăm cele trei puncte cu Gloria Bistrița. Le-am spus că viața merge înainte și că trebuie să ne revenim”, a declarat antrenorul rapidiștilor. Șumi își dorește ca la confruntarea cu Bistrița să aibă stadionul plin, la fel ca în primele două jocuri, și îi cheamă pe fani să vină să susțină echipa.
„Trebuie să arătăm că suntem rapidiști și la eșecuri, nu doar la victorii. E o înfrângere, n-ai ce să faci acum, s-a întâmplat și la case mai mari. Trebuie să ne revenim! Sunt greșeli pe care sper să nu le repetăm. Echipa a avut un șoc, dar, dacă fanii vor fi lângă noi, vom trece ușor peste asta. Dacă nu, nu va fi bine”, a adăugat Șumudică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER