„Cu siguranță jucătorii au fost influențați!** La Dinamo trebuie să rămână doar cei puternici!”

Managerul sportiv al lui Dinamo, Florin Prunea, afirmă că
spiritele s-au mai liniștit la clubul din Ștefan cel Mare, iar
jucătorii răzvrătiți urmează a fi judecați conform regulamentului
intern al clubului. Oficialul dinamovist spune că cei cinci
jucători, alături de Florin Bratu, nu au putut oferi un motiv clar
pentru care au părăsit cantonamentul echipei, precizând că acest
lucru dovedește că au fost influențați.

„E liniște la Dinamo. Ne pregătim pentru meciul cu Poli Iași. Nu se
poate decide foarte repede pentru că trebuie respectate
regulamentele. Nu putem să punem pumnul în gură nimănui, jucătorii
trebuie ascultați. Procedura disciplinară durează în cadrul
clubului. Le respectăm contractele, sunt jucători profesioniști.
I-am rugat să ne spună un singur motiv pentru care au plecat, dar
nu există niciun motiv. A fost vorba de ceva premeditat cu mult
înainte. Cu siguranță au fost influențați. Eu nu pot fi mărul
discordiei pentru că ocup doar de probleme sportive. Nu doresc să
comentez influența pe care o au frații Becali în cadrul clubului.
Oricum eu am trecut totul în raportul înaintat clubului după meciul
din Cupă. La Dinamo trebuie să rămână doar jucătorii
puternici”
, a declarat Florin Prunea la Sport.ro

Publicat: 21 04. 2010, 11:03
Actualizat: 21 04. 2010, 13:19