Andone a declarat înaintea derby-ului cu Steaua că este ultima ocazie a Rapidului pentru păstrarea șanselor la Europa. De rezultatul cu Steaua depinde chiar rămânerea Fălcosului în Giulești. Băgați în ședință de fani, rapidiștii promit că vor da totul pentru victoria cu marea rivală din Ghencea.
Nicolae Manea: „Avem o datorie față de suporteri”
„Trebuie sa câștigăm, pentru că avem o datorie față de suporteri, pentru că în ultimul timp nu le-am mai oferit motive de bucurie. Acest meci cu Steaua este unul cu multe ambiții și va fi cu siguranță special. Cei de la Steaua vor avea o cu totul altă evoluție în meciul cu noi, nu trebuie să ne luăm după jocul lor din partida cu Poli Iași când au câștigat chinuit cu 2-1. Este posibil ca Rapid să obțină nouă puncte din urmatoarele trei partide, pentru că avem o echipă bună, cu jucători care sigur vor face tot posibilul pentru a câștiga„, a spus Manea.
„Între Steaua și Rapid nu pote fi niciun blat” „Niciodată nu are cum să fie un așa-zis blat între Rapid și Steaua. Așa ceva nu există. Cu Steaua și Dinamo sunt orgolii foarte, foarte mari, nici nu are rost să discutăm”, a explicat Nicolae Manea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER