Victoria pe ultimii metri a Stelei cu UTA i-a adus pe roș‑albaștri la șase puncte de liderul CFR. De fapt, cel mai probabil la doar trei, dacă ținem cont de faptul că echipa din Ghencea poate câștiga meciul cu Rapid, cu 3-0, la masa verde.
Mirel, o victorie cu emoții… Așa este. Am fost la un pas să pierdem două puncte, după ce am ratat multe faze cu seninătate. Am avut emoții mari, dar mă bucur că a ieșit bine la final.
Cum ți s-a părut UTA? O echipă care s-a mobilizat exemplar. Am realizat că echipele mici joacă foarte bine cu noi. Țin să mai precizez că mi-a plăcut enorm Poli Iași în meciul cu CFR.
În loc de 2-1, era să fie 1-2. Da. Am stat cu sufletul la gură. La șutul lui Hidișan, sincer vă spun că am văzut mingea în poartă.
Puteai să fii accidentat serios. Da, și, culmea, a fost același jucător (n.r. – Pedro Oliveira) care m-a accidentat de am mai stat două luni și jumătate în trecut. Se pare că așa înțelege el acest sport. Sincer, am avut emoții să nu o pățesc iar.
Sunteți mai aproape de titlul? Așteptăm sentința în privința meciului din Giulești, după aceea mai vedem. Noi suntem acum pe locul 2 și trebuie să câștigăm tot și de acum înainte.
De ce ați fugit cu Rapid? Ce era să mai facem? De ce să mai rămânem? Arbitrul fluierase. E și un stadion frumos ăla din Giulești… Am mers la vestiare pentru a nu se înfierbânta spiritele. Am înțeles că Rapid vrea să mă dea în judecată că am aruncat înapoi în tribună un obiect. Bine, și eu voi da atunci în judecată cei 7.000 de suporteri pentru că m-au înjurat!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER