CULISE | Când doi se bat, al treilea câștigă! Omrani se află pe lista lui Dan Petrescu și e tentat să fugă de scandalul din România

Billel Omrani (25 de ani) e disputat de FCSB și CFR Cluj în această perioadă, dar francezul are șanse mari să ajungă în China, sub comanda lui Dan Petrescu, conform surselor ProSport. Impresarul atacantului francez a susținut recent că Omrani va deveni liber de contract în această vară, în timp ce oficialii din Gruia spun că vârful crescut de Olympique Marseille și-a prelungit contractul până în 2019.

Dan Petrescu s-a despărțit de CFR Cluj pentru a prelua formația Guizhou Hengfeng, ultima clasată din Superliga Chinei. „Bursucul” a anunțat că alături de el va pleca și fundașul central Kevin Boli, iar în cărți s-ar afla și Ciprian Deac. „Din ce am înțeles, Boli e ca și făcut, se va rezolva zilele următoare. Al doilea este Ciprian Deac, îl vreau și pe el. Dar trebuie să se rezilieze întâi contractele jucătorilor străini din China, pentru că ai voie doar cu trei străini la echipă”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă la care a anunțat oficial că se desparte de CFR Cluj.

Relația dintre Dan Petrescu și Omrani a fost una tensionată pe alocuri, dar „Bursucul” a reușit în cele din urmă să-l facă pe francez să joace la capacitate maximă. După ce a fost trimis la echipa a doua, Omrani a înțeles care sunt cerințele lui Dan Petrescu. După ce a izbucnit scandalul semnăturilor, impresarul atacantului a spus că Omrani va ajunge în proporție de 99% la FCSB, după ce va fi declarat liber de contract. Bogdan Mara a spus că dacă Omrani se va prezenta la aeroport și va pleca în cantonament cu echipa, va rămâne la CFR.

„Omrani urmărește o echipă care să-l propulseze în naționala Algeriei (n.r Omrani are dublă cetățenie). Eu cred că FCSB îl poate ajuta să urce mai sus în carieră, dar vedem ce va fi”, a spus impresarul Farid Adjaoud, pentru ProSport, întrebat despre interesul echipei Guizhou Hengfeng.

Telenovela plecării lui Omrani la FCSB a început în iarnă, când Becali a spus că francezul nu și-a prelungit contractul și urmează să ajungă gratis sub comanda lui Nicoale Dică. Ardelenii au susținut că atacantul crescut la Marseille și-a prelungit contractul și clauza de reziliere a fost mărită de la 200.000 de euro la 2 milioane de euro. Acum rămâne de văzut cum se va încheia întreaga situație, deoarece oficialii din Gruia au spus că la petrecerea de după câștigarea titlului Omrani i-a asigurat că va rămâne în Gruia. Impresarul jucătorului a ajuns la un acord cu Gigi Becali, dar trebuie lămurită situația contractuală a atacantului.

În vârstă de 25 de ani, Omrani a evoluat în 30 de meciuri oficiale în sezonul precedent, reușind să înscrie de nouă ori și să paseze decisiv în cinci rânduri.

Publicat: 29 06. 2018, 20:11
Actualizat: 30 06. 2018, 08:32