CULISE | Contre pe seama revenirii lui Budescu. Becali îl vrea cu Sporting, staff-ul medical se opune: „Dacă îl forțăm și se rupe iar, nu mai joacă în 2017”

Constantin Budescu, cel mai important transfer al FCSB-ului în acest sezon, a suferit o accidentare serioasă în meciul tur cu Viktoria Plzen. Mijlocașul ofensiv a ieșit de pe teren după ce a marcat în poarta cehilor, iar absența lui din lot s-a văzut în exprimarea fotbalistică a echipei în meciurile ce au urmat. Verdictul doctorilor în cazul său, chiar dacă mai bun decât ruptura de tendon achilian, a fost totuși grav. Investigațiile medicale la care a fost supus Budescu au arătat că este vorba despre o ruptură musculară la gamba piciorului drept, astfel că prima recomandare a staff-ului medical a fost pauză până la finalul lunii august. 

Chiar dacă Budescu a revenit recent pe gazon la antrenamente, fotbalistul de 28 de ani a lucrat în cea mai mare parte doar cu Ovidiu Kurti, kinetoterapeutul FCSB, iar execițiile au fost ușoare. Deși situația medicală a lui Budescu este departe de a fi rezolvată, pe staff-ul medical a fost pusă o presiune suplimentară. „Patronul a transmis că îl vrea pe Budescu în teren la meciurile cu Sporting. Ori primul meci e pe 15 august, adică abia la trei săptămâni după accidentare, e foarte riscant să intre atunci„, spun pentru ProSport surse din cadrul clubului. Staff-ul medical l-a informat pe Nicolae Dică cu privire la riscurile la care Budescu ar fi supus în cazul în care revenirea sa ar fi forțată de patron. „Dică știe că dacă nu se întâmplă ceva ieșit din comun, Budescu nu poate juca primul meci cu Sporting. El va putea alerga până atunci, va putea lovi mingea, însă dacă forțează și se rupe din nou, nu va mai juca în 2017. E imposibil ca ruptura musculară să fie complet vindecată până la ora meciului tur„, spun aceleași surse. 

Situația delicată a fost abordată de Dică și la conferința de presă care a precedat meciul cu Poli Iași. Atingând subiectul Budescu, antrenorul vicecampioanei a spus că: „starea lui este bună în acest moment, eu sper să îl avem la meciul tur cu Sporting, însă va fi foarte greu. La o accidentare precum a lui se stă cam o lună, dar preparatorii și medicii fac tot posibilul pentru a-l pune pe picioare”. 

15 milioane de euro, mai importante decât sănătatea lui Budescu

Motivul pentru care Gigi Becali a pus presiune pe staff-ul medical pentru a-l recupera în timp record pe Budescu e unul simplu și ține doar de aspectul financiar. Becali consideră Sporting un adversar accesibil, motiv pentru care accesarea sumelor uriașe puse la bătaie de UEFA pentru accederea în grupele Ligii Campionilor nu mai pare o utopie. Dacă pentru simpla prezență în playoff Becali va încasa 3 milioane de euro în cazul în care FCSB este eliminată, dacă echipa sa scoate Sporting suma crește vertiginos. Două milioane de euro este bonusul pentru echipele care se califică din playoff, sumă completată de alte 12,7 milioane pe care UEFA îi transferă în contul fiecarei participante din faza grupelor.

Publicat: 09 08. 2017, 10:04
Actualizat: 09 08. 2017, 10:05