CULISE | Cum îl răsplătește Becali pe cel care a cucerit trei trofee: Costel Gâlcă nu a primit salariul pe ultimele două luni la Steaua. Antrenorul a fost șicanat încă de când a semnat contractul

Steaua funcționează în ultimii ani pe profituri uriașe pentru nivelul fotbalului românesc, fiind singura afacere de succes din portofoliul lui Gigi Becali, omul care finanțează începând cu 2003 clubul de fotbal. În acest sezon, unul la capătul căruia Steaua a câștigat toate cele trei trofee puse în joc în România – titlul, Cupa României și Cupa Ligii – sunt așteptate noi încasări importante în special în cazul în care echipa va ajunge în grupele Ligii Campionilor. Chiar și în aceste condiții, antrenorul care a dus echipa către aceste trofee nu a fost răsplătit pentru performanțele sale. 

Costel Gâlcă este, probabil, unul dintre puținii antrenori din fotbalul mondial care, după trei trofee cucerite într-un sezon, este lăsat să plece de la un club. Însă finanțatorul Stelei a mers mai departe cu lipsa de apreciere față de munca fostului internațional și a uitat să îi achite acestuia și banii pe ultimele două luni de contract. Sursele ProSport indică faptul că nu este vorba despre o eroare de contabilitate, ci despre felul în care s-a obișnuit să procedeze finanțatorul: „Gigi gândește altfel lucrurile astea, nu îl interesează contractul. Dacă îl întrebați pe el, o să vă spună că Gâlcă nu are nevoie de salariul restant de la Steaua pentru că oricum la club și-a făcut un nume important și va prinde un contract uriaș în fotbalul arab. Deci, după mintea lui Gigi, Gâlcă îi este dator, nu invers”.

Șicane încă din momentul în care Gâlcă a semnat cu Steaua

Situația este cu atât mai neplăcută pentru un club de talia Stelei cu cât stafful cu care Costel Gâlcă a venit vara trecută este într-o ipostază în care ar putea profita de nedreptatea făcută de finanțator. Așa cum ProSport a scris încă din această primăvară, toți colaboratorii lui Costel Gâlcă au semnat, la insistențele lui Valeriu Argăseală, contracte pe doi ani. Ceea ce înseamnă că în acest moment ei sunt angajați ai Stelei, iar Becali îi poate da afară doar dacă le va plăti sumele necesare pentru reziliere, sumă estimată de ProSport la circa 200.000 de euro. 

Astfel, chiar dacă Costel Gâlcă va rămâne, cel mai probabil, fără cei 20.000 de euro pe care trebuia să îi încaseze, antrenorul a ratat pe mâna lui cel mai important bonus pe care putea să îl acceseze la Steaua. Gâlcă a fost unul dintre cei mai atenți antrenori din istoria recentă a Stelei atunci când și-a făcut contractul, unul în care erau stipulate prime importante pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor. Astfel, dacă nu ar fi fost eliminat de Ludogoreț, Gâlcă trebuia să încaseze 500.000 de euro, iar fiecare victorie din faza grupelor i-ar mai fi adus încă 20.000 de euro. Acest ultim bonus a fost micșorat pe ultima sută de metri, la insistențele lui Gigi Becali, pentru că pretențiile inițiale ale lui Gâlcă erau de 100.000 de euro pentru o victorie în grupele Ligii.

Publicat: 04 06. 2015, 20:53
Actualizat: 04 06. 2015, 20:54