Goana pe care cluburile puternice ale Ligii 1 o poartă în aceste zile după jucători valoroși produce și efecte nedorite. Perioada scurtă de pauză pe care o au la dispoziție românii, dar și criza financiară accentuată care a lovit fotbalul nostru duc la situații fără precedent. Steaua și Dinamo au fost refuzate în ultima săptămână de doi fotbaliști legitimați în acest moment la Pandurii Tg. Jiu. Paul Anton a refuzat un schimb avantajos pentru gorjeni, în timp ce Mihai Răduț a declinat o propunere venită de la Dinamo. Deși nu a fost principalul argument, cel puțin în cazul primului, salariile oferite de către cluburile ofertante sunt departe de ceea ce se vehicula pe vremuri în fotbalul românesc.
Anton a primit un salariu mai mic decât cei de care Steaua vrea să scape
Așa cum ProSport a scris în exclusivitate încă de săptămâna trecută, Pandurii și Steaua s-au înțeles la nivel de conducere pentru transferul lui Paul Anton în București. Steaua urma să plătească 100.000 de euro cash, să îl cedeze definitiv pe Ionuț Neagu și sub formă de împrumut pe Srdjan Luchin, dar să se și angajeze că va vira Pandurilor 25% dintr-un viitor transfer al lui Anton. Totuși, mijlocașul Pandurilor a refuzat să accepte trecerea la Steaua din două motive. Primul a fost dat de insistențele impresarului acestuia, Lucian Marinescu, cel care l-a sfătuit să aștepte o ofertă din străinătate. Al doilea a fost dat de salariul oferit de Steaua: 8.000 de euro, puțin peste ceea ce Anton câștiga deja la Tg. Jiu. Potrivit surselor ProSport, fotbalistul s-a declarat jignit de ofertă și le-a mărturisit apropiaților că nu concepe să plece pe un asemenea salariu în condițiile în care Srdjan Luchin, cel oferit în schimbul său, câștigă aproape dublu în Ghencea.
Paul Anton este dorit la Steaua pentru a acoperi un post rămas deficitar după plecările lui Andrei Prepeliță și Alexandru Bourceanu. Foto: Dragoș Savu
Dinamo i-a oferit lui Răduț un salariu mai mic decât are la Tg. Jiu
Și mai puțin tentantă a fost oferta primită de un alt „pandur”, mijlocașul ofensiv Mihai Răduț. Fostul fotbalist al Stelei a primit o ofertă concretă de la Dinamo, una în care Pandurii ar fi fost compensată cu cedarea lui Kamil Bilinski. Chiar dacă gorjenii păreau să fie dispuși să facă un asemenea schimb, totul a picat după ce Răduț a consultat oferta lui Dinu „Vamă”. „El oricum nu ar fi vrut să meagă la Dinamo, îi era un pic teamă de reacția suporterilor vizavi de trecutul stelist, însă când a văzut oferta a izbucnit în râs. Îi ofereau 5000 de euro pe lună salariu, adică mai puțin decât are la Pandurii„, mărturisesc apropiații lui Mihai Răduț.
Mihai Răduț i-a impresionat pe oficialii lui Dinamo în această primăvară, atunci când a reușit să și înscrie în „Ștefan cel Mare” în una din cele trei victorii ale gorjenilor în fața dinamoviștilor din 2015. Foto: Mihai Dumbrăveanu
Pandurii se scutură de statutul de „feeder club”
Până nu demult principal furnizor de forță de muncă pentru Steaua București, Pandurii Tg. Jiu pare să își fi schimbat optica în acest start de sezon, iar jucătorii gorjenilor se adaptează. După ce s-a salvat de la retrogradare în ultima stagiune, Pandurii și-a propus ca în acest sezon să obțină un loc de cupe europene. Pentru atingerea obiectivului, șefii clubului au pus la punct un pachet financiar care ține aproape fotbaliștii: un salariu la nivelul anului trecut, cu asigurări că va fi plătit la timp, prime de victorii și prime importante pentru obiective. Astfel, în momentul în care jucătorii au renegociat contractele scadente în perioada imediat următoare, în contracte au fost incluse și prime pentru calificarea în grupele Europa League din sezonul 16/17.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER