Culisele scandalului Iancu – Contra! Vezi motivele crizei PROFUNDE de la Timișoara!
Dacă nicio declarație a lui Marian Iancu nu mai surprinde,
Cosmin Contra nu obișnuiește să fie atât de vehement. Sâmbătă a
avut însă un motiv personal să îi răspundă lui Marian Iancu.
În momentul în care a apărut la Sport.ro pentru a-i da replica
decisivă patronului, Cosmin Contra era cu echipa în autocar. Multă
lume se întreba de unde știa antrenorul ce s-a spus despre el, în
timp ce Marian Iancu chiar susținea că i s-a transmis eronat
mesajul său. Contra a exclus însă varianta. „M-a sunat mama
plângând și mi-a spus ce se întâmplă la televizor! Știam exact ce
s-a spus, chiar voiam să dau o replică, nu puteam lăsa lucrurile
așa. Și chiar dacă nu eram sunat de la Sport.ro demisionam, nu
puteam să accept să fiu călcat în picioare!”, a dezvăluit Contra.
„Nu comentez așa ceva”, s-a limitat să spună Iancu. El a pus ieri
atacul lui Contra pe seama „extraselor din presa scrisă
răstălmăcite, inventate și rupte din context” și „incitărilor
moderatorului”.
Contra
a plătit tratamentele jucătorilor
Jucătorii neplătiți sunt doar una dintre problemele cu care se
confruntă Poli Timișoara. Altele sunt chiar mai grave.
Iancu este deranjat că jucătorii își cer banii și asigură că totul
e OK. „Avem datorii de 600.000 de euro și încasări de făcut de
peste trei milioane”, a spus ieri Iancu. Realitatea e mai dură.
ProSport a descoperit, discutând cu diverse persoane din anturajul
echipei, o sumedenie de probleme, unele incredibile pentru un club
cu pretenții. Mărturii similare ne-au atras suspendarea, ziarul nu
are acces la acțiunile oficiale acum pentru că a făcut publice
lucruri incomode. Adevărate, dar incomode. Continuăm cu
dezvăluirile. Deocamdată, doar clubul a fost amendat de Jandarmerie
pentru bannerele împotriva ziarului.
„Tu ești milionar,nu-ți trebuie bani”
Surse din cadrul clubului au dezvăluit că există probleme inclusiv
în ceea ce privește tratamentul jucătorilor. Contra ar fi plătit
din propriul buzunar operația lui Magera, de aproximativ 2.000 de
euro, și achiziționarea unor medicamente. „M-am interesat, a luat
doar niște fașe”, a răspuns sec Iancu, acesta adăugând că i-a
plătit 10.000 de euro zilele trecute lui Contra. „Am luat în total
10.000 de euro”, a confirmat Contra, care a primit o replică
incredibilă, conform unor apropiați, când a pomenit de drepturile
sale: „Tu ești milionar oricum!”.