Cum a ajuns Hagi** de la Sportul la Steaua
Gică Hagi a vorbit despre perioada în care a plecat de la
Sportul Studențesc și a ajuns la Steaua. „Regele” a spus că s-a
automotivat pentru a juca cât mai bine la echipa roș-albastră, dar
că a fost împins de la spate și de faptul că nu îi garanta nimeni
locul de titular.
„Eu nu m-am dat un sfânt niciodată, dar pentru mine
fotbalul a fost pe primul plan întotdeauna, față de orice altceva.
Muzica, spectacolele sau ieșirile au fost pe planul doi. Am avut și
noi nopți mai lungi, aveam și voie pe vremea mea. Era cantomanentul
de șase zile și o zi era liberă. Până în ’90 eram limitați, aveam o
graniță. Acum e mai multă libertate și cât dai, atâta primești.
Unii jucători încă nu își cunosc potențialul, poate și din cauza
oamenilor din jurul lor, care nu știu să le spună asta și să îi
încurajeze. Când am plecat de la Sportul la Steaua știam ce am de
făcut. Știam că vreau performanță, aveam acest ideal. M-am
autoprovocat. Ce să mai fac la Sportul? Să fac ce vreau în vestiar?
Am preferat să vin la Steaua, unde mi s-a spus că nu mi se
garantează locul în echipă, lucru care m-a motivat”, a
spus Hagi la gsptv.