Spectatorii contează din ce în ce mai puțin în Liga I. Interesul televiziunilor primează în detrimentul evident al oamenilor care mai vin la stadion, nu degeaba aceștia sunt din ce în ce mai puțini. Ultima dovadă este programarea meciurilor din primele trei etape ale noului sezon.
LPF a publicat ieri programul detaliat al primelor trei etape din Liga I, cu tot cu orele de începere ale partidelor, convenite cu televiziunile care au drepturi. Ca de obicei în ultimii ani, etapele se întind pe patru sau chiar cinci zile! Se joacă inclusiv joia, lunea sau marțea, atunci când oamenilor le este mai greu să ajungă la stadion. În plus, orele la care sunt programate partidele sunt de multe ori de natură să îi pună pe gânduri și pe ultimii spectatori care mai vin la stadion. Nu mai puțin de șapte partide din cele 27 ale primelor trei etape încep după 21:00, deci se termină undeva la miezul nopții.
Petrolul și Dinamo au câte două astfel de meciuri. Două jocuri încep la 22:00, mai târziu chiar decât partidele din Liga Campionilor!
Dacă în cupele europene ora târzie este compensată de miza partidei pentru a trezi interesul, în Liga I parcă totul este făcut pentru a goli stadioanele. Dreptul de a alege este logic pentru televiziunile care bagă 100 de milioane de euro în Liga I în următorii trei ani, dar în ultima vreme nu mai există nici limita bunului-simț în programare. Ca un exemplu, în Anglia nici măcar nu se televizează pe plan intern toate partidele! Chiar dacă toate sunt filmate și transmise pentru deținătorii de drepturi din străinătate, în țară jumătate de etapă nu se vede pe TV, tocmai pentru a proteja cluburile și a le păstra spectatorilor interesul de a fi în tribune.
Programul primelor trei etape
Etapa I Vineri, 22 iulie Rapid – FC Vaslui 18:30 Digi TV Dinamo – FCM Târgu Mureș 20:20 Antena 1 CS Mioveni – „U” Cluj 22:00 Digi TV Sâmbătă, 23 iulie Voința Sibiu – Steaua 17:00 Digi TV Duminică, 24 iulie Ceahlăul – Pandurii 18:30 Digi TV CFR Cluj – Astra Ploiești 21:30 Digi TV Luni, 25 iulie FC Brașov – Mediaș 18:30 Digi TV Concordia Chiajna – Sportul 19:00 Dolce TV Petrolul Ploiești – Oțelul 21:30 Digi TV
Etapa a II-a Vineri, 29 iulie Sportul – Ceahlăul 18:30 Digi TV Sâmbătă, 30 iulie FCM Târgu Mureș – CFR Cluj 18:30 Digi TV „U” Cluj – Rapid 20:20 Antena 1 FC Vaslui – Petrolul Ploiești 22:00 Digi TV Duminică, 31 iulie Astra Ploiești – Voința Sibiu 18:30 Digi TV Steaua – CS Mioveni 20:15 Dolce TV Mediaș – Dinamo 21:30 Digi TV Luni, 1 august Pandurii – FC Brașov 18:30 Digi TV Marți, 2 august Oțelul – Concordia Chiajna 20:30 Digi TV
Etapa a III-a Vineri, 12 august CS Mioveni – Astra Ploiești 18:45 Digi TV CFR Cluj – Mediaș 20:30 Gsp TV Sâmbătă, 13 august Concordia Chiajna – FC Vaslui 18:30 Digi TV Petrolul Ploiești – Rapid 20:15 Dolce TV Dinamo – Pandurii 21:30 Digi TV Duminică, 14 august Ceahlăul – Oțelul 18:30 Digi TV Steaua – „U” Cluj 20:30 Digi TV Luni, 15 august Voința Sibiu – FCM Târgu Mureș 18:30 Digi TV FC Brașov – Sportul 21:30 Digi TV
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER