Cum a ajuns un arbitru suspendat să conducă Timișoara-Steaua: **”Nu știam despre cine e vorba!”

Meciul Poli Timișoara – Steaua va fi condus de un arbitru
suspendat de Federația din Spania. Fernando Teixeira Vitienes este
cel care va împărți dreptatea la derby-ul etapei a XII-a, deși este
considerat unul dintre cei mai slabi arbitrii din campionatul
spaniol. Președintele CCA, Vasile Avram, explică modul prin care un
asemenea arbitru va conduce un meci important din Liga I. Avram
spune că a făcut o cerere Federației din Spania prin care a
solicitat o brigadă de arbitrii pentru a conduce un meci din
România, iar spaniolii au decis să-l trimită pe Teixeira.

„Noi am cerut mai multor federații din Europa să ne
trimită o brigadă FIFA pentru un meci important din campionat.
Federația din Spania ne-a răspuns și atunci am trimis celorlalte
federații o notă prin care le-am explicat că am rezolvat problema.
La acel moment nu știam despre ce arbitru este vorba și nici nu
aveam cum să verificăm. Noi am îndeplinit dorința celor două echipe
și le-am adus un arbitru străin cu ecuson FIFA”,
a spus
Vasile Avram la gsptv

Publicat: 30 10. 2009, 20:52
Actualizat: 30 10. 2009, 20:59