Laurențiu Reghecampf spune că nu este supărat pe Denis Alibec, după ieșirea nervoasă pe care atacantul a avut-o în timpul meciului cu CFR, scor 0-0. Atunci, Alibec s-a arătat foarte nemulțumit că a fost schimbat, a dat cu piciorul în câteva sticle cu apă și a plecat apoi la vestiar.
Reghecampf susține că a trecut peste incidentul de la meciul cu CFR Cluj, când Denis Alibec a plecat nervos la vestiare. Nu înainte de a șuta în câteva sticle aflate pe margine. Antrenorul FCSB-ului susține că trecut peste incident după ce Alibec a fost pus să plătească o amendă față de colegi. Cel mai probabil, i-a scos la o masă, la restaurant.
Cât despre presupusele partide de poker din cantonament, Reghecampf susține că nu are informații despre așa ceva: „Daca joacă, joacă rummy. Sau nu știu pentru că nu îi controlez prin camere, pentru că nu joacă nimeni poker. V-am spus că o să urmăresc reacția lui antrenamente și o să urmaresc ce face săptămâna asta la antrenamente. A avut o reacție normală, a plătit o amendă față de cabină, v-am spus că pe mine nu m-a deranjat gestul, doar că a plecat de pe bancă”, a spus Reghecampf, potrivit Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER