Cum a retrogradat Poli

Lovitură de teatru în Liga I, dar cu un final parțial așteptat.
Zvonurile s-au confirmat ieri, iar Timișoara a rămas definitiv fără
licență! Alături de ea, surprinzător, Gloria Bistrița, plus
Craiova, Brănești și Urziceni. Deocamdată e clar doar că bănățenii
nu pot juca în Europa și în Liga I, o dispensă putând teoretic da
intern Comitetul Executiv, dar are șanse nule. Ambele se pot
înscrie în licență pentru Liga a doua, dar șanse are doar Bistrița,
pentru că acolo se acceptă datorii la stat, nu către alte cluburi.
ProSport vă prezintă pe larg cazul care a dus la cea mai mare criză
din Liga I.

Comisia de Apel a licențierii s-a întrunit undeva la subsol. Se
dezbate de câteva ore bune, nu pare foarte mare agitație, dar nici
liniște nu e. Mesele sunt pline de documente și se gesticulează. Nu
transpiră nimic afară, așa că toată lumea așteaptă ora 14:00, când
e conferința de presă. Care începe cu o precizie elvețiană, deci
decizia era luată. Directorul de licențiere Viorel Duru și
președintele Comisiei de Apel a Licențierii, Mihai Micu, intră în
sală. Nu încep până nu primesc OK-ul televiziunilor care transmit
în direct, dar nici nu suflă câteva minute vreun cuvânt, deși sala
fierbe.

Ba mai mult, toată lumea oftează și mai fierbe câteva minute,
până când Duru face introducerea în sistemul de licențiere. Pentru
„spectatori” e ceva mai simplu: a luat sau n-a luat? Ganea trage cu
urechea pe la ușă, Contra s-a strecurat chiar în sala de
conferință.

Opt
cluburi cu probleme inițiale

În prima fază a licențierii, opt echipe au avut probleme cu
dosarul. CFR Cluj, Brănești și Târgu Mureș figurau cu datorii către
alte cluburi sau persoane, Gaz Metan nu prezentase bugetul pentru
sezonul viitor, Craiova făcuse o divizare și avea și datorii,
Bistrița avea datorii la stat, iar Timișoara avea datorii la
angajați, buget și alte cluburi. Urziceniul n-a solicitat licența,
în timp ce celelalte au fost așteptate cu noi acte pentru a rezolva
problemele. Comisia de Licențiere a acceptat actele și a dat
licența, mai puțin pentru Craiova, Brănești și Urziceni (care nici
nu ceruse).

Aprobare UEFA cu
condiție

Pentru Timișoara, Viorel Duru susține că a cerut chiar el o
aprobare a exceptării de la regula divizării. Și a primit-o, cu o
condiție: clubul să prezinte o dovadă a compensării datoriilor
către stat cu suma pe care o are de încasat noua societate de la
stat.

Duru face pe duru’!

Pentru că tot are „DUR” în numărul mașinii, cel care complică
situația este chiar Viorel Duru. „Regulamentul de licențiere dă
dreptul clubului să facă apel dacă nu primește licența, dar și
directorului de licențiere dacă acesta consideră că licența a fost
acordată incorect în primă instanță”, explică Duru. Pare ieșit din
comun, și poate fi contestat dacă e normal și moral ca o federație
să-și conteste un club și, mai mult, o decizie a propriei Comisii,
dar legal este. Duru contestă licența primită în primă instanță de
Timișoara și Bistrița, în timp ce Craiova face apel pentru
neacordare.

Bistrița, sub 100.000
de euro datorii la stat

Ieri-dimineață s-au judecat cele trei apeluri. Al Craiovei a fost
respins, motivele fiind aceleași ca la prima comisie. Surpriza e
Bistrița – ce o fi intervenit în plus? Gloria are datorii la stat.
Le-a contestat juridic, dar Duru susține că doar pentru a obține
licența, ceea ce e interzis. Duru afirmă că inițial Gloria
recunoscuse datoria către stat, a și plătit o parte din ea, dar
apoi a contestat-o doar pentru a obține licența. Absurdul situației
face ca suma restantă să fie de sub 100.000 de euro!

Benfica a retrogradat
Timișoara

Problema Timișoarei e mai complicată. Două motive au dus la apelul
făcut de Duru. În primul rând, Timișoara nu a reușit să facă dovada
compensării datoriilor cu statul în problema divizării, adică exact
ceea ce solicitase UEFA.
Parcă pentru a fi acoperit în cazul în care această situație e greu
de explicat și de dovedit, Duru a mai găsit o problemă. O datorie a
Timișoarei către Benfica Lisabona pentru Sepsi. Concret, bănățenii
aveau de plătit două tranșe, una în iulie 2010, alta în decembrie
2010. În total, în jur de un milion de euro. N-au plătit nimic! În
prima fază au inițiat un litigiu, dar exact acesta a atras apelul
făcut de Duru.

„A fost un litigiu inițiat clar doar cu scopul de a câștiga
timp. A fost depus la Comisia de Soluționare a Litigiilor din
cadrul FRF, care e evident că nu e competentă pentru un transfer
internațional”, explică Duru. La Apel, Timișoara a venit cu o
hârtie în plus în acest caz – o înțelegere cu Benfica pentru
reeșalonarea datoriei. Hârtia avea însă două hibe. În primul rând
data era în mai, ulterioară termenului limită de 31 martie! În al
doilea rând, nu era semnată de Benfica!


„N-avem datorii la stat și Benfica ne-a prejudiciat cu
11 milioane de euro. Toți cei care au greșit vor răspunde în
penal”,
Marian Iancu, patron Poli Timișoara


Publicat: 01 06. 2011, 03:00
Actualizat: 01 06. 2011, 03:00